Autoritățile naționale precum KBA din Germania sau RAR din România nu vor mai avea exclusivitate în privința așa-numitelor „omologări de tip”. Reprezentanții Comisiei Europene vor verifica aceste omologări și le pot chiar revoca.
Parlamentul European, Consiliul și Comisia de la Bruxelles au ajuns la un acord în privința propunerii din ianuarie 2016 care prevedea o modificare radicală a omologărilor de tip ale vehiculelor. În urma acestui acord, reprezentanții Comisiei Europene vor avea puteri sporite în verificarea mașinilor și a mecanismelor prin care acestea sunt omologate. Mai exact, dacă până acum organismele naționale, gen KBA în Germania sau RAR în România, erau singurele care puteau omologa un vehicul nou lansat de un constructor auto și tot ele îi puteau retrage această omologare, în viitor Comisia Europeană și chiar autoritățile similare din alte state vor putea retesta vehiculele respective și propune retragerea omologării dacă descoperă probleme. Tot conform noului regulament, Comisia Europeană (CE) va putea amenda producătorii auto cu până la 30.000 de euro / mașină dacă descoperă neregului.
Pentru a verifica inclusiv autoritățile naționale de omologare, reprezentanții CE le vor audita,, tot aceste autorități – precum Registrul Auto Român (RAR) – fiind obligate să realizeze controale periodice ale vehiculelor aflate pe piață în urma cărora vor trebui să facă publice rezultatele.
Mai mult decât atât, reprezentanții CE vor putea realiza, chiar și la nivel național, controale independente și vor putea iniția așa-numitele operațiuni de „recall” la nivelul întregii Uniuni Europene.
Regulamentul care va reglementa toate aspectele de mai sus va intra în vigoare progresiv și va fi obligatoriu la 1 septembrie 2020.
UPDATE: Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a anunțat astăzi că salută noul regulament și, fiind parte a negocierilor, a venit cu câteva lămuriri. Astfel, pe lângă cele menționate de CE, de la 1 septembrie 2020, autoritățile naționale de omologare a vehiculelor vor avea obligația de a verifica anual cel puțin una din 40.000 de mașini noi intrate pe șosele, cu un minim de cinci teste per stat membru UE.
„Acordul încheiat ieri pare să găsească un echilibru între obiectivul de a face întregul sistem de omologare «de tip» mai robust și mai eficient și necesitatea de a evita o sarcină administrativă excesivă pentru producătorii de automobile. (…) Suntem încrezători că acest sistem mai robust de omologare și supraveghere va permite industriei automobilelor să-și recâștige încrederea consumatorilor”, a declarat în această dimineață Erik Jonnaert, secretarul general ACEA.