Așadar, în cazul în care un şofer vrea să-şi reînnoiască permisul de conducere expirat sau aflat în preajma expirării, el trebuie să prezinte autorităţilor, pe lângă o cerere şi celelalte documente necesare, şi o fişă medicală. Din acest document trebuie să rezulte că şoferul este apt pentru a conduce o maşină pe drumurile publice din România. Fişa medicală trebuie emisă de către o unitate medicală autorizată.
Conducătorii auto care au permisul de conducere expirat şi doresc reînnoirea documentului nu pot transmite documentele prin poştă sau e-mail, ci le pot prezenta direct la autorităţi.
În schimb, în cazul în care un conducător auto solicită autorităţilor eliberarea unui duplicat după permisul pierdut sau deteriorat, dar încă valabil, acesta nu trebuie să prezinte şi un document medical. Prin urmare, nu trebuie să prezinte o fişă medicală şoferii care solicită un nou permis auto atunci când permisul le-a fost furat, l-au pierdut sau s-a deteriorat sau când numele deţinătorului s-a schimbat între timp.
Șoferii care solicită eliberarea unui nou permis de conducere înainte ca cel deţinut să expire vor primi, de fapt, un duplicat al permisului auto deţinut. Acest document va avea aceeaşi valabilitate înscrisă pe permisul furat, pierdut sau deteriorat, scrie Antena1.ro.