„Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, conform prevederii din legea salarizării unitare.
Indemnizaţiile de hrană pentru bugetari se vor acorda proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, de aceea banii pentru decembrie vor fi primiți de beneficiari abia în ianuarie.
„Practic se înlocuiesc actualele tichete de masă, care nu erau obligatorii, cu această indemnizaţie de hrană de 300 de lei care este obligatoriu de acordat în fiecare lună”, a spus consultantul fiscal Cornel Grama, conform Adevarul.ro