România va avea o nouă lege. După foarte mult timp, aceasta va fi concretizată. Proiectul se află în etapa finală și prevede amenzi usturătoare pentru toți românii și nu numai.
Este vorba despre Legea turismului. Aceasta se află la Ministerul Tursmului în etapa de finalizare. Potrivit actului normativ, turiștii, firmele din turism și autoritățile publice vor avea noi drepturi și obligații.
Legea îi vizează și pe turiștii care nu respectă regulile. S-au stabilit amenzi usturătoare.
Pentru a fi adoptată, legea trebuie să fie votată de cele două camere aprobată de președintele Klaus Iohannis, și publicată în Monitorul Oficial.
Cui i se adresează legea din perspectiva turistului?
Turistul este „orice persoană care vizitează un loc, altul decât cel unde se află reședința sa obișnuită, în scopul efectuării unor activități cu caracter recreativ, sportiv, medical, cultural, religios, de afaceri și altele, activități ce implică minim o înnoptare și a căror durată este mai mică de 12 luni”.
Conform legii, turistul trebuie să respecte următoarele:
-să respecte prevederile legale în raportul cu operatorii economici din turism şi cu ceilalti participanţi la activităţile turistice (spre exemplu, cu toți cei de la cazare, cu personalul de la punctele turistice pe care le vizitează ș.a.m.d.);
-să respecte regulamentele impuse de operatorii economici cu privire la folosirea lucrurilor care i se pun la dispoziție, pe parcursul folosirii acestora în calitate de turist/client, cât şi privind regulile de bună coabitare şi respect reciproc faţă de alţi turişti şi faţă de angajaţii prestatorului de servicii;
-să desfășoare activităţile turistice cu respectarea valorilor, tradiţiilor şi obiceiurilor comunităţilor gazdă;
-să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, precum și modul de comportare în cazul producerii unei situații de urgență;
-să respecte normele de protecție a mediului;
-să solicite documentul fiscal justificativ pentru plata serviciilor de călătorie (adică bonuri, chitanțe, facturi, de la caz la caz).
În cazul în care aceste reguli nu sunt respectate, turistul poate primi amenzi de la 1.900 până la 2.800 de lei.
Turiștii vor fi sancționați de polițiști, de jandarmi, dar și de autoritățile din domeniul turismului.