Și-ar fi dorit ca aceștia să fie mai hotărâți, mai capabili să articuleze ceea ce vor, ceea ce pot face, precum și ceea ce nu pot face. Privind restrospectiv, am înțeles că, în acea perioadă, ne-a salvat faptul că UE ne-a stabilit direcția de acțiune, pașii de urmat și consecințele pe care aveam să le suportăm dacă nu urmam traseul stabilit. Ne-am dorit să avem o identitate europeană, sperând, oarecum ușuratic, că aceasta va suplini lipsa unei identități naționale mai bine creionate.
Câțiva ani mai târziu, pe fondul unei recesiuni economice cu valențe internaționale, ne-am confruntat cu o nouă criză a identității, de această dată a altor țări și economii dezvoltate. Dar am preluat-o ca fiind a noastră, nereușind să ne creăm, între timp, propria noastră identitate. Se pare că, acum, însăși identitatea noastră europeană este pusă sub semnul întrebării, ceea ce lasă, din nou, un loc gol. De data aceasta, ce vom mai face?
Ei bine, cred că acesta este momentul de care aveam nevoie, momentul în care trebuie să nu mai încercăm să reproducem identități ale altora, să punem capăt așteptării nesfârșite că altcineva va veni să ne rezolve problemele și să ne conturăm propria noastră identitate: cine suntem, unde vrem să mergem, la ce suntem cei mai buni, cât de multe putem face, cu ce și până unde.
Cu alte cuvinte, e momentul să începem să ne mișcăm, să fim creatorii propriului nostru destin, să întreprindem acțiuni pe care să ni le asumăm și să mergem mai departe. Experiența de studiu și de lucru din Statele Unite m-a învățat că am tot ce-mi trebuie să reușesc în orice demers. Ba mai mult, colegi americani m-au felicitat pentru faptul că am avut curajul sa mă arunc în aventura de a deveni un profesionist într-o cultură fundamental diferită – mi-au mărturisit că ei nu ar fi avut acest curaj. Prin urmare, curaj avem. Apoi, faptul că am terminat în primii 5% din clasă mi-a demonstrat că, prin muncă și perseverență, poți obține rezultate remarcabile, în ciuda multor dificultăți care pot să-ți apară în cale. M-am întors în țară cu o convingere de nezdruncinat că putem face lucrurile să se miște, că avem tot ceea ce ne trebuie. E de ajuns să începem să facem, să ne construim singuri propria identitate de întreprinzători. Și avem atât de multe de făcut aici, în țară, încât cuvântul „criză“ ar fi trebuit să ne fie străin în aceste momente.
Totuși, aud mereu un argument suprem în descurajarea inițiativelor de a întreprinde ceva, argument la care instinctul meu de avocat reacționează rapid și puternic: la noi nu există voință politică, avem o clasă politică ce frânează inițiativele întreprinzătoare. Și nu pot să mă abțin să mă întreb, simplu: clasa politică cine credeți că o va schimba? Oare nu cumva tot noi va trebui să întreprindem ceva?
Ana Maria Andronic este senior associate Biriș Goran SCPA, cofondator VentureConnect
