Va fi sau nu va fi nevoie de o a treia doză de vaccin anti-Covid, care ar funcționa ca un booster imunitar? Asta vor să afle majoritatea celor care s-au vaccinat, în condițiile în care noile variante virale ale virusului devin tot mai puternice.
Cei trei mari producători de vaccinuri aprobate pentru utilizare în SUA lucrează deja la o doză suplimentară, despre care directorii executivi ai companiilor au spus că ar putea fi necesare în termen de un an. Dar, așa cum afirmă tot mai mulți oameni de știință, se pare că momentul în care va fi necesar „boosterul” este mai îndepărtat decât cred unii, potrivit Yahoo.com.
Doze suplimentare, peste câțiva ani
Paul Offit, director al Centrului de educație pentru vaccinuri de la Spitalul de Copii din Philadelphia, consideră că ar putea dura între trei și până la cinci ani înainte de a fi necesare doze suplimentare.
„Cred că protecția va dura câțiva ani. Protecție așa cum o definesc eu, este protecția împotriva bolilor severe și a celor critice”, a declarat expertul.
Nu se știe când va fi nevoie de a treia doză
Alți experți consideră că, deși în cele din urmă ar putea fi nevoie de a treia doză, nu a trecut suficient timp pentru a spune cînd va fi necesară a treia doză. Ei spun că natura schimbătoare a virusului este o variabilă care face dificilă o prognoză privind necesitatea unei a treia doze a vaccinului.
„Acum poate fi prea devreme pentru a spune cu exacitate dacă o a treia doză de rapel va fi necesară până în toamnă”, afirmă dr. Nirav Shah.
„Va trebui să ne ghidăm de epidemiologie și de ceea ce se întâmplă cu virusul. Așa cum am făcut în ultimul an, va trebui să ne adaptăm în funcție de ceea ce se întâmplă”, a menționat dr. Robert Atmar, expert în boli infecțioase de la Baylor Vaccine Research Center.
Institutul Național pentru Sănătate al SUA a început să testeze în aprilie mai multe oferte din partea Moderna, pentru utilizarea unei a treia doze de vaccin. Aceasta ar urma să crească protecţia imunitară, în contextul temerilor crescute legate de apariția unor variante noi ale virusului, printre care cea africană.