E obligatoriu de astăzi, 17 august! Toți șoferii din București trebuie să știe. Cine nu respectă aceste reguli va primi pe loc amendă și i se va ridica mașina sau îi vor fi blocate roțile.
Atenție unde parcați! Vă ridică imediat mașina dacă nu parcați regulamentar
Astăzi, 17 august, au intrat în vigoare noi reguli privind parcările din Capitală. Șoferii din București sunt nevoiți să respecte noi reguli stricte, în caz contrar riscă să fie sancţionați cu o amendă de 200 lei şi să le fie blocată mașina.
Până la această oră, sute de șoferi din București s-au trezit că au roțile de la mașină blocate, alții au fost amendați deoarece le expirase timpul de parcare, iar altora le-a fost ridicată mașina.
În prezent, românii nu mai pot parca în Capitală fără să plătească înainte. Indiferent de motivul prezentat, cei care parchează neregulamentar sau cei care uită să plătească sunt amendați pe loc.
„Am început! Este de datoria noastră să încercăm să eliberăm oraşul, centrul oraşului, să aducem ordine în acest haos, trotuarele să fie destinate pietonilor”, a declarat miercuri Stelian Bujduveanu, viceprimarul Municipiului Bucureşti.
Numai în primele trei ore, polițiștii au amendat peste o sută de şoferi în Centrul Capitalei, loc care a fost vizat de cele mai aprige controale din ultimii ani. Angajaţii Primăriei au verificat fiecare autoturism pentru a vedea dacă şoferii au plătit sau nu parcarea.
„Şi acum e în procesul de scanare, facem o poză, maşina apare ca fiind inactivă şi acum emitem amenda”, a explicat un poliștist.
Din nefericire, oamenii legii au întâmpinat multe probleme astăzi. O problemă mare pentru ei este că nu au suficient spațiu pentru a depozita mașinile pe care le ridică.
„Dispoziţia de a ridica, se dă numai în cazurile flagrante de încălcare a legii. Adică blocarea unei instituţii, accesul într-o instituţie publică, într-un parc, blocarea unui loc pentru persoanele cu handicap”, a precizat Daniel Răşică, şeful Poliţiei Locale Bucureşti.
În plus, oamenii legii au avut parte și de momente haioase. În timp ce montau echipamentul de ridicare pe o maşină, au realizat că în interiorul mașinii se afla un om al străzii, relatează Antena 3.
Cum se plătesc parcările în București?
Probleme există totuși și pentru șoferi, când vine vorba de plata părcării făcută prin intermediul angajaţilor Primăriei din București. Vă recomandăm să folosiți aplicaţiile de parking, unde plătiți cu ajutorul cardului de credit. Cu ajutor lor, veți primi notificări atunci când expiră timpul de parcare și astfel vă veți feri de o amendă.
Vă amintim că puteți achita contravaloarea locului de parcare prin aplicaţia „Parking Bucureşti”, pe care o puteți descărca gratuit de pe AppStore sau de pe Google Play.
„Prin Parking Bucuresti App puteţi achita anticipat, online, tariful de parcare folosindu-vă cardul bancar sau prin SMS la numărul 7458. Rămâne, însă, valabilă şi alternativa de plată cu cash în toate parcajele gestionate de Compania Municipală Parking Bucureşti S.A.”, informează compania.