Conducătorii auto riscă sancţiuni de 200 lei pe zi şi blocarea autovehiculelor, începând de luni, 15 august, dacă folosesc parcările gestionate de Primăria Capitalei şi nu achită tarifele aferente.
Mai exact, este vorba despre un regulament aprobat de Consiliul General al Capitalei în anul 2019 şi care vizează locurile de parcare trasate cu albastru pe domeniul public. Tariful se achită doar pe durata zilei.
„Un comportament civilizat în parcările municipale vă fereşte de sancţiuni. Va rugăm să parcaţi regulamentar şi să achitaţi anticipat serviciul public de parcare. Din 15 august nerespectarea acestor reguli atrage riscul aplicării unei sancţiuni de 200 lei/zi şi imobilizarea autovehiculului până la stingerea obligaţiei de plată. Fiţi responsabili! Parcaţi legal şi evitaţi sancţionarea”, transmite Compania Municipală Parking Bucureşti, pe pagina sa de internet.
Cum evitați amenzile
Potrivit aceleiaşi surse, contravaloarea locului parcat poate fi achitată şi prin aplicaţia „Parking Bucureşti”. Aceasta poate fi descărcată gratuit din AppStore sau din Google Play.
„Prin Parking Bucuresti App puteţi achita anticipat, online, tariful de parcare folosindu-vă cardul bancar sau prin SMS la numărul 7458. Rămâne, însă, valabilă şi alternativa de plată cu cash în toate parcajele gestionate de Compania Municipală Parking Bucureşti S.A.”, informează compania.
Aplicaţia este utilă şi in găsirea în cel mai scurt timp a parcajelor din apropierea destinaţiei alese şi a locurilor libere.
Astfel, tarifele practicate de Compania Municipală Parking, conform HCGMB 517/2019, în intervalul orar 7.00 – 23.00, de luni până vineri, sunt următoarele:
– 10 lei/oră, în zona 0;
– 5 lei/oră în zona 1;
– 2,5 lei/oră în zona 2.
Pentru eliberarea abonamentului, riveranii (persoane fizice care posedă autoturisme şi au domiciliul pe strada unde este amenajat parcajul public) trebuie să prezinte buletinul de identitate şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului . Pentru a se putea acorda acest tip de abonament, adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să fie aceeaşi cu cea din buletin.
Riveranii pot beneficia de abonamente, cu sau fără rezervare
Fără rezervare (plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare fără rezervarea sau nominalizarea acestuia):
– 200 de lei/lună în zona 0;
– 100 lei/lună în zona 1;
– 80 de lei/lună în zona 2.
Cu rezervare (plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare, cu rezervarea acestuia, în intervalul 0.00-24.00):
– 900 lei/lună în zona 0;
– 700 de lei/lună în zona 1;
– 400 de lei/lună în zona 2.
Totodată, persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămâna, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei. De exemplu:
– pentru zona 0: 75 lei/zi, 300 de lei/săptămână, 1.050 de lei/lună;
– pentru zona 1: 38 de lei/zi, 150 de le/săptămână, 525 de lei/lună;
– pentru zona 2: 15 lei/zi, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună.
Persoanele juridice au, la rândul lor, posibilitatea de a opta pentru abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an, iar tarifele sunt cu aproximativ 33% mai mari decât în cazul persoanelor fizice.
Capitala, împărțită în trei zone
Zona 0 este delimitată de străzile Piaţa C.A. Rosetti, str. Tudor Arghezi, str. Dr. Dimitrie G. Gerota, str. Jean Louis Calderon, str. C.A. Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, str. Halelor, Piaţa Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev, inclusiv străzile menţionate.
Zona 1 este cuprinsă între Zona 0 şi perimetrul format din străzile: Piaţa Francofoniei, Calea 13 Septembrie, şos. Panduri, bd. Geniului, şos Cotroceni, Splaiul Independenţei, bd. Mihail Kogălniceanu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, bd Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, şos Nicolae Titulescu, bd Banu Manta, bd Ion Mihalache, str. Aviator Popişteanu, bd Expoziţiei, str Parcului, str Tipografilor, şos Bucureşti-Ploieşti, bd Aerogării, str Nicolae G. Caranfil, bd Beijing, bd Mircea Eliade, Calea Floreasca, str Polonă, str Mihai Eminescu, str Traian, bd Pache Protopopescu, şos Mihai Bravu, str Traian Popovici, Calea Dudeşti, bd Octavian Goga, str Nerva Traian, bd Gheorghe Şincai, str Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd Mărăşeşti, Piaţa Libertăţii, str. Mitropolit Nifon, Piaţa Regina Maria, bd Libertăţii, inclusiv străzile menţionate.
Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între Zona 1 şi limita administrativă a oraşului.
Amendă și blocarea roților pentru cei care nu respectă prevederile
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat că din 15 august vor fi amendaţi toţi cei care parchează pe aşa-numitele „locurile albastre” din zona centrală a Capitalei şi nu plătesc, iar dacă problema persistă, vor fi blocate roţile autovehiculelor.
El a menţionat că în oraşele occidentale banii colectaţi din taxele de parcare reprezintă 7-8% din bugetul local, dar că această situaţie nu este valabilă şi în Bucureşti, estimările pentru primul an fiind de circa 10 milioane de lei colectaţi din aceste taxe.
„Nu ăsta este scopul (de a strânge bani din parcări – n.r.). Scopul este de a elibera zone foarte aglomerate din Bucureşti, de a stimula oamenii să folosească transportul public, de a avea, implicit, un mediu mai curat”, a subliniat Nicuşor Dan, pe 8 august, la postul B1 TV.
Edilul general a adăugat că nu este normal ca în unele zone să existe parcări cu plată goale şi trotuare în apropiere pline cu maşini, în aceste situaţii Poliţia Capitalei şi Poliţia Locală urmând să ia măsuri.
Primarul a mai spus că parcările „la bordură” vor fi în continuare gratuite, acolo unde există semnul care arată că parcarea este permisă, municipalitatea având intenţia de a extinde zona cu „parcări albastre” şi pe o serie de străzi adiacente zonei centrale a Bucureştiului.
Viceprimarul promite 30.000 de locuri de parcare în zona centrală
La rândul său, viceprimarul Stelian Bujduveanu preciza la începutul lunii că regulamentul de parcare ce se va aplica din 15 august restabileşte ordinea în Bucureşti, iar obiectivul principal al acestei iniţiative este să elibereze domeniul public de maşini parcate neregulamentar.
„Astăzi avem 12.190 de locuri de parcare în zona centrală. În fiecare lună, numărul acestor locuri de parcare va creşte cu câteva sute. Până anul viitor estimăm un număr de 30.000 de locuri de parcare în zona centrală, în interiorul inelului central de circulaţie”, a punctat Stelian Bujduveanu.
Totodată, Nicuşor Dan a anunţat că, începând din 16 august, niciun angajat al municipalităţii nu va mai avea loc de parcare rezervat pe străzile din jurul Primăriei.
„Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Niciun angajat al Primăriei (nici eu) nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur. Începând de marţi, toate locurile de parcare din jurul Primăriei vor avea statut de ‘parcări albastre’ şi vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine doreşte. Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marţi vizează ‘parcări albastre’. Nu vor exista modificări la ‘parcările albe’, parcări de reşedinţă care ţin de Primăriile de sector şi se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii)”, a scris edilul, vineri, pe Facebook.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a precizat că este vorba despre peste 150 de locuri de parcare din jurul Primăriei Capitalei.