Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit despre vaccinarea anti-COVID din România, precizând că cei care nu se vor vaccina își asumă riscul de a face o formă gravă a bolii și chiar să ajungă să își piardă viața.
Raed Arafat a declarat că în România nu se va face o diferențiere între cei vaccinați și cei nevaccinați, deși în alte țări se încearcă implementarea unor astfel de măsuri. Acesta consideră că persoanele care nu se vaccinează își asumă riscul de a fi expus mai mult la o formă gravă a bolii.
„Nu, nu s-au prevăzut astfel de măsuri în România. Alte țări au înțeles sau încearcă să implementeze astfel de măsuri. În România nu s-a discutat de așa ceva, nu prevedem așa ceva să segregăm sau să diferențiem vaccinat față de nevaccinat. În final, cel care se vaccinează în primul rând se protejează pe el şi, bineînţeles, la un număr mai mare de vaccinaţi, protejăm şi pe cei din jur. Cel care nu se vaccinează îşi asumă clar că, la un anumit moment, el va fi într-un risc mult mai mare, supus unui risc mult mai mare decât cel care s-a vaccinat. Deci cel care nu se vaccinează acceptă faptul că, prin faptul că nu s-a vaccinat, el este expus mai mult să facă boala în forma ei gravă, să ajungă la spital, să ajungă la terapie intensivă şi, cine ştie, poate chiar să rămână cu sechele sau, Doamne fereşte, să îşi piardă viaţa”, a declarat șeful DSU.
Vom răspunde clar întrebărilor celor care au dubii în privința vaccinării
Întrebat despre datele barometrului IMAS la comanda Europa FM, publicat în 30 decembrie, potrivit căruia 51% dintre români cred puțin sau foarte puțin în eficiența acestui vaccin anti-COVID și cam tot jumătate dintre ei sunt și dispuși să se vaccineze, Raed Arafat crede că mulți români își vor schimba părerea. În privința celor care au dubii privind vaccinarea, Arafat a declarat că se va încerca să se răspundă clar la întrebările și nelămuririle acestora.
„Eu sunt convins că mulţi o să-şi schimbe părere, o să vadă că e un lucru care se face în toată lumea, se vaccinează și persoane extrem, de cum să spun, importante pe plan european. Deci cei care recomandă vaccinarea nu stau și spun: „voi vaccinaţi-vă și noi stăm și nu ne vaccinăm”. Şi se vaccinează: președinți de stat, prim-miniștri, miniștri, personalități din viața publică care se vaccinează în foarte multe țări. Eu sunt convins că pe parcursul timpului mulți dintre cei care spun că „eu am dubii”, o să meargă să se vaccineze, adică e clar că unii mai au întrebări. Se va încerca să se răspundă la aceste întrebări transparent, amănunțit, așa cum vor ei, orice întrebare să primească răspuns, Comitetul de vaccinare lucrează pe acest aspect, însă clar că o parte își vor schimba părerea după o perioadă, după ce văd că în final merg lucrurile în mod normal”, a spus Raed Arafat.
Le transmit un singur lucru celor indeciși
Legat de cum ar încerca să-i convingă pe cei care sunt indeciși și care nu vor să se vaccineze în acest moment, șeful DSU le transmite „un singur lucru simplu”.
„Le spun un singur lucru simplu: eu o să mă vaccinez și eu am decis să mă vaccinez clar. Oricum și vaccinul de gripă sezonieră îl fac anual. Asta înseamnă că pentru mine ca persoana consider că acest lucru este bun. De aici eu vin și sfătuiesc și persoanele respective să se vaccineze, pentru că este bine pentru sănătatea lor și pentru a se proteja și, n viitor, pentru a proteja şi ceilalți din jurul lor. Deci eu nu pot să vin să sfătuiesc pe cineva să facă ceva care eu nu l-aş face. Eu când o să-mi ajungă rândul, o să mă vaccinez, o să mă vaccinez public ca să vadă lumea că ce am zis am făcut și sfatul meu către toți este: unu – să nu asculte dezinformările şi manipulările care circulă peste tot la anumite emisiuni și la anumite conturi de socializare, de media.
Deci să se gândească pentru interesul lor și al familiilor lor și al celor apropiați. Va trebui să se vaccineze, va trebui să sfătuiască apropiații lor să se vaccineze. Astăzi am avut o videoconferință, la care a participat și ministrul sănătății și mai mulți colegi, să ne consultăm cu colegii din Israel, pe modul în care lucrează și pe modul în care fac această campanie de vaccinare și să știți că și discuția asta a fost clar că și la ei au fost cu oameni care sunt reticenţi, dar exemplul celui care recomandă vaccinarea să se și vaccineze în fața lor, ajută la atragerea celor care până acum au reticență și trebuie clar să lăsăm la o parte toate sursele neoficiale, sursele nedocumentate, sursele care nu vin cu argumente științifice împotriva vaccinului”, a mai spus Arafat.
Ce trebuie să facă cei care se testează acasă
Arafat îi sfătuiește să anunțe autoritățile.
„Trebuie să înțelegem că un bolnav care are nevoie de terapie intensivă sau are nevoie de oxigen nu stă acasă și acel lucru nu are nicio legătură cu testarea. Dacă erau mai multe cazuri grave, indiferent de testare, aceste cazuri ajungeau la spital. Dacă erau mai multe cazuri care aveau nevoie de oxigen și spitalizare, indiferent de numărul testelor, ei ajungeau la spital și exercitau această presiune asupra sistemului sanitar.
Pe de altă parte, știm că unii se testează singuri, auzim din ce în ce mai mult despre pacienți care se tratează singuri. Sfătuim total împotriva acestui lucru. Dacă vă testați singuri, înțelegem. Dacă e pozitiv, anunțați imediat. Nu țineți rezultatul până vedeți că nu mai puteți și atunci anunțați. Dacă este test pozitiv, trebuie anunțat imediat medicul de familie și DSP-ul ca să intre persoana respectivă în procedura pentru boala aceasta și pentru evaluare”, a spus acesta.
Începând de azi, 4 ianuarie, raportarea testelor rapide pentru COVID-19 va fi obligatorie în România. Pe lângă testele PCR, cabinetele și clinicile, spitalele, dar și medicii de familie vor fi obligați să raporteze rezultatele testelor rapide.