De luni, 15 august, se schimbă regulile în Capitală în ceea ce privește parcările. Chiar dacă regulamentul era în vigoare de ceva vreme, nu se aplicau amenzi. Lucrurile se schimbă însă de la această dată așa că șoferii trebuie să aibă mare grijă dacă nu vor să se trezească cu amenzi sau cu mașina blocată.
Noul regulament privind parcarea în București intră în vigoare de luni, 15 august, iar potrivit edilului general, scopul este de a elibera zonele foarte aglomerate din Capitală. În același timp, Nicușor Dan speră că în acest fel îi va stimula pe bucureșteni să folosească transportul public, pentru a avea un mediu mai curat.
Amenzi sau blocarea mașinii dacă șoferii nu achită parcarea
„Acest regulament prevede nişte tarife orare şi prevede nişte sancţiuni. Dacă nu mă înşel, 200 de lei este amenda dacă parchezi şi nu plăteşti locul pe care l-ai ocupat, dacă sancţiunea persistă, vor fi blocate roţile”, a declarat recent Nicuşor Dan.
Dacă până acum nu se aplicau amenzi, din 15 august lucrurile se schimbă. Mai exact, șoferii care nu vor achita parcarea în parcările administrate de Primăria Capitalei vor primi amenzi și se pot trezi chiar cu mașina blocată.
Acest regulament era de mai mult timp în vigoare, însă nu era aplicat, a precizat Nicușor Dan.
„Noi avem un regulament de parcare, aprobat de Consiliul General, care prevede şi tarife şi sancţiuni, pentru că el nu a fost aplicat până acum şi decizia este de a-l aplica şi se referă la acele 10.000 de locuri de parcare pe care PMB le gestionează. Şi decizia de a-l aplica începând cu 15 august a venit pentru a obişnui, după cum ştiţi, avem un trafic mai redus în luna august şi traficul mare începe în luna septembrie, când încep şcolile şi se termină şi concediile. Decizia a fost luată pentru a învăţa bucureştenii pentru aplicarea acestui regulament” a mai spus Nicușor Dan.
De asemenea, edilul general al Capitalei a precizat că nici angajații municipalității nu vor fi scutiți. Potrivit lui Nicușor Dan, niciun angajat al municipalităţii nu va mai avea loc de parcare rezervat pe străzile din jur.
„Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Niciun angajat al Primăriei (nici eu) nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur. Începând de marţi, toate locurile de parcare din jurul Primăriei vor avea statut de ‘parcări albastre’ şi vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine doreşte. Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marţi vizează ‘parcări albastre’. Nu vor exista modificări la ‘parcările albe’, parcări de reşedinţă care ţin de Primăriile de sector şi se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii)”, a precizat primarul.
Ce tarife se practică pentru parcări
Vor exista trei zone de tarifare în Capitală: Zona 0, Zona 1 și Zona 2.
Taxa pentru Zona 0, care acoperă centrul Bucureștiului va fi de 10 lei pe oră. Apoi urmează Zona 1, unde șoferii vor trebui să scoată din buzunar 5 lei pentru ora de parcare. În fine, pentru Zona 2 parcarea va costa 2,5 lei.
Plățile se pot efectua la agenții de parcare, prin SMS sau prin aplicațiile de parcare.
De asemenea, vor exista și abonamente, prețurile fiind de 15 lei pe zi. În acest caz, riveranii vor beneficia de tarife reduse pentru locurile care pot fi cu rezervare sau fără, prețurile începând de la 80 de lei pe lună.