Ministerul Culturii anunță noile modificări intrate în vigoare odată cu prelungirea stării de alertă. Astfel, potrivit sursei citate, de pe data de 8 ianuarie, evenimentele vor fi permise în continuare în cinematografe şi în instituţii de spectacole şi/ sau concerte în spaţii închise sau deschise, încă cu un anumit număr de persoane în funcție de caz.

Mai exact, este permisă participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în judeţele/ localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori, informează Ministerul Culturii.

Sursa citată arată că în aer liber, desfăşurarea oricărui tip de eveniment cultural poate avea loc cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane. Totodată, persoanele prezente trebuie să aibă asigurată o distanțare socială de doi metri, față de altă persoană, dar și o suprafață de minimum 4 metri pătrați, pentru fiecare în parte, în judeţele/ localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

Ministerul precizează că în cazul în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori, gradul de ocupare din partea publicului se va reduce la 30%., atât în spațiile închise, cât și în spațiile deschise. Totodată, suplimentar, pentru evenimentele derulate la exterior, numărul maxim admis este de 500 de participanţi.

Este permis doar accesul persoanelor vaccinate

De menționat este faptul că în oricare dintre scenariile menționate anterior, la astfel de evenimente este permisă doar participarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva noului coronavirus, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, precum şi persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

În ceea ce privește programul de funcționare cu publicul oricare activitate poate funcționa în intervalul orar 5,00 – 22,00. Pe lângă măsurile impuse referitoare la organizarea evnimentelor, odată cu prelungirea stării de alertă Guvernul a mai impus un set de măsuri.

Sursa citată mai precizează că activităţile instituţiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, ale instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în spaţii închise sau deschise vor avea loc numai în condiţiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii din 25 octombrie 2021.

Una dintre cele mai importante este obligativitatea purtării măştii de protecţie doar de tip medical sau FFP2, în toate spaţiile publice, închise şi deschise.