COVID revine în forță și provoacă, din nou, panică în țările atinse de un număr mare de infectări. Este cazul la Hong Kong, unde autoritățile sanitare au anunțat luni că, începând de vineri, 15 iulie, se aplică noi reguli.
Mai exact, persoanele infectate cu COVID-19 şi aflate sub ordin de izolare la domiciliu vor fi obligate să poarte brăţări electronice.
Prin această măsură se dorește ca persoanele infectate să nu încalce regulile şi să nu îşi părăsească locuințele în mod prematur, a declarat Lo Chung-mau, secretar de stat pentru Sănătate în cadrul guvernului Regiunii Administrative Speciale Hong Kong.
Acesta a precizat, citat de agenţia Xinhua, că autorităţile din domeniul sanitar vor introduce culoarea roşie pentru codurile QR ale persoanelor infectate în aplicaţia lor mobilă „LeaveHomeSafe”. Măsura este luată pentru a împiedica accesul într-o serie de locaţii. De asemenea, va fi implementată înregistrarea cu numele real în aplicaţie.
Numărul de cazuri de COVID a explodat în Hong Kong
Luni, Hong Kong a înregistrat 2.611 de cazuri confirmate de infectare cu COVID-19 transmise local şi 252 de cazuri importate, conform datelor oficiale. De la debutul programului de vaccinare în masă, în februarie anul trecut, aproximativ 6,75 milioane de persoane, sau 92,8% din populaţia eligibilă din Hong Kong, au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, în timp ce peste 6,47 milioane, sau 89% din populaţia eligibilă, au primit două doze.
Până luni, 65,2% dintre persoanele eligibile din Hong Kong au primit a treia doză, de rapel, în timp ce un total de 169.429 de persoane au primit a patra doză, potrivit datelor oficiale.
Revin restricțiile anti-COVID și în România
Numărul cazurilor de COVID-19 este în creștere pe perioada verii, atât în Europa cât și în România. Având în vedere această situație se iau măsuri în unele spitale din țară pentru a preveni răspândirea virusului. Astfel, masca redevine obligatorie pentru personalul medical și pentru pacienți și vizitatori în cadrul unității Spitalului Județean de Urgență din Slatina.
Purtarea măştii de protecţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina este obligatorie începând de luni, atât pentru personal cât şi pentru pacienţi şi vizitatori, în contextul creşterii numărului de cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2, a informat managerul unităţii medicale, Angela Nicolae. Totodată, începând de luni, au fost introduse restricţii privind deplasarea pacienţilor internaţi în spital.