Regulamentul UE (parte a Regulamentului general privind siguranța vehiculelor) a intrat în vigoare în aceste zile și prevede că toate modelele și tipurile de mașini noi introduse pe piața europeană trebuie să includă un sistem ISA.
Ce este și cum funcționează ISA?
Dispozitivul de limitare a vitezei, denumit asistenţă inteligentă privind viteza (ISA) foloseşte date GPS şi recunoaşterea semnelor de circulaţie pentru a detecta limitele de viteză din zona în care se află maşina iar apoi va emite un sunet de avertizare şi va încetini automat dacă vehiculul depăşeşte limita.
Politica nu se aplică nici unei mașini noi care se află în showroom-uri astăzi, cel puțin, nu încă. Până în luna iulie 2024, fiecare mașină nouă vândută în UE trebuie să aibă un sistem anti-viteză încorporat.
Un pas uriaș înainte pentru siguranța rutieră
„Dezvoltarea ISA reprezintă un pas uriaș înainte pentru siguranța rutieră și are potențialul de a reduce drastic accidentele și decesele din trafic.
Producătorii de automobile au acum oportunitatea de a maximiza potențialul pe care ISA îl prezintă pentru a crea drumuri mai sigure pentru toți”, precizează Comisia Europeană într-un comunicat de presă.
Limitarea vitezei prin intermediul camerelor frontale sau a datelor GPS
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu ISA, termenul descrie o serie întreagă de sisteme care pot detecta limitele de viteză, pe drumuri, prin intermediul camerelor frontale, a datelor GPS sau prin ambele.
În funcție de specificul ISA și de modul în care este configurat de către șofer, tehnologia poate reaminti celui de la volan că trebuie să limiteze viteza, poate ajusta automat controlul vitezei pentru a se potrivi cu viteza drumului și chiar poate reduce puterea motorului pentru vehiculele cu viteză redusă, scrie Engadget.
Dacă ISA devine obligatorie, ar putea duce numărul deceselor cu între 26 și 50%
Totuşi, şoferii vor putea evita limita impusă de dispozitiv prin apăsarea pedalei de acceleraţie. Acest lucru este permis pentru că în unele situaţii, precum cea în care este necesară depăşirea rapidă a maşinii din faţă, mărirea vitezei poate salva vieţile celor aflaţi în maşină.
Mulți șoferi din Europa folosesc deja vehicule echipate cu ISA, iar marii producători auto precum Honda, Ford, Jeep și Mercedes-Benz vând pe piața europeană anumite modele cu aceste sisteme. Potrivit unei proiecții realizate de PROSPER, dacă impementarea ISA devine obligatorie, ar putea duce numărul deceselor cu între 26 și 50%.
De asemenea, toate maşinile vor fi obligate să aibă aparate de înregistrat date pentru a se putea investiga accidentele mai bine. Sistemul care avertizează şoferii că ies de pe banda de circulaţie, care este deja prezent în majoritatea maşinilor, va deveni şi el obligatoriu.