E obligatoriu în România! Toți cetățenii cu vârsta de peste 14 ani trebuie să țină cont de anumite reguli care au intrat în vigoare în 2023. Totul are legătură cu buletinul. Iată așadar despre ce este vorba.
Ce trebuie să facem dacă ne expiră buletinul în 2023?
În curând, sute de mii de oameni își vor schimba buletinul sau și-l vor face pentru prima oară. De aceea, ar trebui să aibă în vedere toate documentele de care au nevoie și taxele care trebuie achitate pentru a li se elibera nouă carte de identitate.
Până la finalul acestui an, autoritățile au de gând să schimbe o bună parte din cărțile de identitate ale românilor, cu unele cu cip.
În 2023, nu s-au schimbat prea multe reguli privind eliberarea cărții de de identitate, însă există multe situații în care vei fi nevoit să obții un nou buletin.
De exemplu, poți avea nevoie de un buletin nou dacă ți-a expirat carte de identitate veche, dacă ai pierdut-o, dacă ți-a fost furată, dacă ți-ai schimbat numele de familie sau dacă ți-ai schimbat locuința.
În rândurile următoare, ai lista documentelor de care ai nevoie dacă trebuie să îți schimbi buletinul.
1. În cazul în care ți-ai schimbat domiciliul:
- Cererea pentru eliberarea actului de identitate
- Actul de identitate anterior și cartea de alegător (dacă este cazul)
- Certificatele de naștere și de căsătorie, dacă este cazul (original și copie)
- Hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, dacă este cazul (original și copie)
- Certificatul de divorț, dacă este cazul (original și copie)
- Certificatul deces al soțului / soției decedat, dacă este cazul (original și copie)
- Certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, dacă este cazul (original și copie)
- Documentele cu care se face dovada adresei de domiciliu (original și copie) (dacă solicitantul cărți de identitate nu este proprietarul imobilului, este nevoie de declarația scrisă a găzduitorului dată la ghișeu sau de procură de la acesta)
- Chitanța reprezentând contravaloarea taxei cărții de identitate ce poate fi plătită la ghișeu
2. În cazul în care ți-a expirat buletinul trebuie să te prezinți cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate pentru a solicita un nou buletin. Ai nevoie de următoarele documente:
- Cerere pentru eliberare buletin
- Certificatul de naștere, original și copie
- Certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor, original și copie
- Hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, după caz, original și copie
- Certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original și copie
- Certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original și copie
- Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original și copie
- Chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate
3. În cazul în care ți-ai pierdut buletinul sau ți-a fost furat:
- Cerere de eliberare buletin
- Certificatele de naștere și de căsătorie, dacă este cazul (original și copie)
- Certificatele de naștere a copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz (original și copie);
- Hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, dacă este cazul (original și copie)
- Certificatul de divorț, dacă este cazul (original și copie)
- Documentele cu care se face dovada adresei de domiciliu (original și copie). Proprietarul spațiului în care se stabilește domiciliul, cu actul de identitate în original, în termen de valabilitate trebuie să fie, de asemenea, prezent, dacă solicitantul nu este proprietar
- Un document oficial pentru certificarea identității (pașaport, permis de conducere, legitimaţie de serviciu, cu fotografie de dată recentă) – original și copie
- Chitanța reprezentând contravaloarea taxei cărții de identitate
Când trebuie să ne reînnoim buletinul?
Buletinele eliberate de autoritățile române necesită achitarea unei taxe în valoare de 7 lei, ce poate fi plătită la orice oficiu al Poștei Române și CEC Bank sau la ghișeul unde se depun actele pentru eliberarea cărții de identitate. Atenție! Nu există taxă pentru eliberarea buletinului în regim de urgență.
Vă reamintim că buletinul are o valabilitate de depinde de vârsta dumneavoastră:
- patru ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
- șapte ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani;
- zece ani după împlinirea vârstei de 25 de ani;
- nelimitat după împlinirea vârstei de 55 de ani.