E obligatoriu în România! Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat deja legea care vizează deschiderea curților școlare. Toți elevii sunt direct vizați. Iată despre ce este vorba.
Legea pentru deschiderea curţilor şcolilor a fost promulgată de către Klaus Iohannis
Legea privind liberul acces pe terenurile de sport ale unităților de învățământ, „astfel încât copiii să aibă posibilitatea de a se juca într-un mediu sigur”, a fost promulgată miercuri, 4 ianuarie 2023, de către președintele României, Klaus Iohannis.
Școlile din România au la dispoziție patru luni de zile pentru a stabili orarul de acces și modul de utilizare al terenurilor de sport.
„Este permis accesul gratuit în spațiile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ care fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor și sunt administrate de către consiliile locale, tuturor copiilor,(…) precum și tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora”, scrie în legea respectivă.
În curând, școlile vor trebui să publice orarul de acces pe terenurile de sport
În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi toate unităţile de învățământ din țara noastră vor introduce în regulamentele actuale de funcționare prevederi legate de acces și modul de utilizare al spațiilor și terenurilor de sport aflate în folosința acestora, precum și orarul de acces, după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare și le vor afișa la exterior într-un loc vizibil, precum și pe pagina de internet, acolo unde este cazul.
„Între riscurile obezităţii infantile, lipsa infrastructurii sportive publice şi dependenţa dată de ecrane, copiii trebuie să aibă opţiunea desfăşurării unor activităţi recreative în condiţii de siguranţă şi, pe cât posibil, cât mai aproape de casă. Curtea şcolii este locul ideal pentru a oferi copiilor şansa de a se îndrăgosti de sport şi mişcare. Curtea şcolii este şansa unei copilării sănătoase.
Salut susţinerea colegilor parlamentari şi solicit directorilor de şcoli şi autorităţilor locale să găsească voinţa şi resursele necesare pentru a permite copiilor accesul gratuit pe terenul de sport din curtea şcolii cu aceeaşi bunăvoinţă cu care găsesc soluţii atunci când închiriază contra cost sala de sport din şcoală”, a declarat, luna trecută, deputatul USR Tudor Pop, iniţiatorul acestei legi.
Acest proiect de lege a fost adoptat pe data de 7 decembrie 2022 de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională. El a fost depus de către USR în iunie 2022, după ce o primă lege cu obiect similar a fost blocată de Guvernul României printr-o sesizare la Curtea Constituţională.
„Ca urmare, porţile şcolilor au rămas închise cu lacătul şi milioane de copii au fost forţaţi să se joace în continuare printre maşini, în locuri periculoase. Odată promulgată legea, accesul în spaţiile şi terenurile de sport exterioare ale unităţilor de învăţământ va fi permis şi gratuit tuturor copiilor şi tinerilor cu vârsta peste 18 ani care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.
În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a legii, unităţile de învăţământ vor fi obligate să introducă în regulamentele de funcţionare prevederi privind accesul şi modul de utilizare a spaţiilor şi terenurilor de sport, precum şi orarul de acces, după orele de program, în zilele libere şi în timpul vacanţelor şcolare.
Cu doar 8% dintre români care practică un sport, România este codaşă între statele Uniunii Europene în ceea ce priveşte practicarea sportului şi mişcării. Situaţia a fost agravată de pandemie, când lipsa activităţii fizice şi a relaţionării socio-afective a generat efecte negative asupra dezvoltării şi stării de bine a copiilor, prin inactivitate şi sedentarism, prelungirea timpului de utilizare a diverselor ecrane, afectarea somnului şi alimentaţiei”, scrie într-un comunicat de presă emis de către USR.