ANPC va divulga numele firmelor sancționate
În curând, comunicatele de presă emise de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor conţine numele operatorilor economici sancţionaţi de către instituția respectivă, însă numai atunci când constatările inspectorilor, care pot afecta sănătatea, viaţa sau interesele economice ale consumatorilor români, pot fi probate cu imagini foto-video sau documente.
„Îmi asum decizia de a comunica numele operatorilor economici sancţionaţi. Consumatorii au dreptul să ştie, iar noi avem obligaţia să le transmitem exact ce abateri şi unde au constatat colegii noştri. Pe cei ce se consideră vătămaţi de acest ordin şi mai ales de transparenţa comunicatelor Autorităţii, îi rog, îi sfătuiesc sau, mai bine chiar, îi somez să se pună în ordine! Nu noi suntem obligaţi să îi ascundem ochilor presei, ci ei au datoria să nu aibă abateri”, a explicat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Șeful ANPC a stabilit un set de reguli necesare fluidizării comunicării cu presa
Prin ordinul preşedintelui ANPC, a fost stabilit un set de reguli necesare fluidizării comunicării cu presa, atât la nivel naţional, cât şi nivel local. Astfel că, comisarilor şefi, comisarilor şefi-adjuncţi, purtătorilor de cuvânt sau oricărui angajat al ANPC, cu excepţia lui Horia Constantinescu sau a celor desemnaţi de el, le este interzisă emiterea de opinii şi puncte de vedere referitoare la rezultatele obținute la nivel naţional ale acestor tematici sau la orice alte subiecte care privesc activitatea instituţiei, la nivel naţional.
„În ordin se menţionează că, la nivel local, comisarii şefi, comisarii şefi adjuncţi sau purtătorii de cuvânt pot da declaraţii presei locale, după informarea şi cu avizul preşedintelui ANPC – atunci când subiectele abordate nu fac obiectul unor comunicate de presă – către posturile de radio şi televiziune locale sau în mediul online, doar pe problematica rezultatelor locale, respectiv regionale ale tematicilor de control naţionale, mai exact cele derulate pe raza lor de competenţă, în cazul în care există.
Comisarilor şefi, comisarilor şefi adjuncţi, purtătorilor de cuvânt sau oricărui angajat al instituţiei, cu excepţia preşedintelui ANPC sau a celor desemnaţi de acesta, li se interzice emiterea de opinii şi puncte de vedere referitoare la rezultatele la nivel naţional ale acestor tematici sau la orice alte subiecte care privesc activitatea instituţiei, la nivel national”, scrie într-un comunicat de presă emis marți, 13 septembrie 2022, de către ANPC.
De acum înainte, comunicatele scrise în urma acţiunilor de control trebuie să conţină anumite informaţii, precum:
- perioada de derulare a acţiunilor și ce a stat la baza acestora (tematică naţională/regională/locală, reclamaţie/sesizare de la consumatori etc.);
- numele operatorilor economici şi denumirea comercială a locaţiilor (atunci când constatările comisarilor, care pot afecta sănătatea, viaţa sau interesele economice ale consumatorilor, pot fi probate cu imagini foto-video sau documente);
- sancţiunile aplicate pentru neregulile constatate (numărul şi valoarea amenzilor, numărul avertismentelor, măsurile complementare aplicate), abaterile identificate de comisari;
Potrivit ANPC, nu vor fi comunicate informaţii despre:
- acţiunile aflate în desfăşurare;
- rezultate parţiale ale controalelor sau acţiunile viitoare, fie că aparţin tematicilor naţionale, locale sau sunt ocazionate de reclamaţii/sesizări primite de la consumatori;
În cazul tematicilor regionale sau tematicilor locale de control ori ale acţiunilor prilejuite de reclamaţiile/sesizările primite de la consumatori, comisariatele teritoriale vor pregăti comunicate de presă pentru care trebuie să primească avizul persoanei însărcinate cu comunicarea din cadrul ANPC pentru intervenţiile la radio şi televiziune sau în mediul online, referitoare la aceste subiecte, nefiind necesar acordul.
De asemenea, ordinul specifică obligativitatea comisariatelor teritoriale (regionale sau judeţene) de a răspunde tuturor solicitărilor primite de la presa locală, în cel mai scurt timp, dar numai pe subiecte avizate de ANPC şi de a realiza comunicate de presă pentru toate acţiunile ocazionate de tematicile de control naţionale sau locale şi a celor prilejuite de reclamaţii/sesizări, al căror rezultat are un impact major asupra sănătăţii, vieţii sau intereselor economice ale consumatorilor.