Iată tot ce trebuie să știm pentru a profita la maximum de sezonul cireșelor. Cireșele sunt considerate fructe cu sâmburi, precum vișinele, piersicile, nectarinele și caisele. Ca majoritatea fructelor delicate, cireșele se pot strica foarte repede dacă nu sunt depozitate corespunzător. Există câteva soluții la îndemâna noastră pentru a păstra corect cireșele și a ne bucura de gustul lor minunat cât mai mult timp, potrivit Allrecipes.
Sezonul cireșelor începe, de obicei în mai și durează foarte puțin, în iulie fiind deja pe terminate. Există și regiuni în care cireșele mai pot fi găsite în piețe și în luna august. Cu toate acestea, cel mai bun moment pentru a ne bucura de savoarea acestor fructe dulci, cărora le simțim lipsa în timpul iernii, ar fi mijlocul lunii iulie.
Cum se păstrează cel mai bine cireșele
Odată ce am adus cireșele acasă, primul pas este sortăm fructele, astfel încât să le dăm la o part pe cele mucegăite sau trecute. Important de reținut: cireșele trebuie păstrate întotdeauna la frigider, cu excepția cazului în care vrem să le consumăm imediat.
Cel mai bun mod de a păstra cât mai mult cireșele proaspete este să ne asigurăm că sunt bine uscate. Prin urmare, spălarea cireșelor proaspete înainte de a le depozita poate accelera procesul de alterare. În schimb, este bine să fie spălate chiar înainte de a le mânca sau a le folosi într-o rețetă.
Dacă în frigider este suficient spațiu, cel mai bine ar fi să punem cireșele într-un recipient plat, care, înainte, ar trebui tapetat cu straturi de prosop de hârtie pentru a absorbi toată apa. Depozitate corespunzător, cireșele proaspete ar trebui să țină cel puțin o săptămână la frigider.
Dacă vrem să congelăm cireșele, trebuie să le spălăm și să le uscăm bine, după ce au fost eliminate cele rele. Fiecare cireașă trebuie pusă pe o hârtie de copt, astfel încât să nu se atingă între ele. Congelați fructele timp de cel puțin două ore sau până când devin solide, apoi transferați-le într-o pungă specială pentru congelator!
Cum se scot sâmburii
Dacă cumpărăm mai multe kilograme de cireșe, cu intenția de a le congela și a ne bucura de ele pe parcursul anului, va trebui ca mai întâi să le scoatem sâmburii. O operațiune care necesită atenție multă și răbdare. Dar care se poate face cu ajutorul unui aparat special de scos sâmburii, care se găsește în magazine. Sau se poate folosi o linguriță.
Dacă nu știați, trebuie spus că sâmburii de cireșe conțin cianură și pot fi otrăvitori.
Cât de sănătoase sunt cireșele
Cireșele ajută la întărirea sistemul imunitar şi ne ajută să luptăm împotriva bolilor cronice, precum: oboseala cronică, obezitatea, afecțiunile cardiace, afecțiuni hepatice, renale, cancer şi îmbătrânirea prematură. Cireșele ajută la reducerea inflamaţiilor şi a durerilor, reglează nivelul de colesterol din sânge şi trigliceridele şi reduc riscul de boli de inimă şi diabet.
De asemenea, consumul de cireșe previne și instalarea unor boli neurodegenerative cum sunt demenţa sau boala Alzheimer.
Melatonina este un antioxidant excelent pentru calmarea sistemului nervos şi este utilă în caz de insomnii, iar minerale precum potasiul, fierul, cuprul, zincul, cuprul şi manganul ajută la păstrarea unui ritm cardiac normal şi sunt elemente cheie pentru un transport eficient al substanţelor nutritive către organele vitale.