Senatul Statelor Unite ale Americii a votat în favoarea unui acord de compromis vizând reducerea cheltuielilor şi creşterea plafonului de îndatorare a ţării, pentru a evita intrarea în 'default', relatează Reuters, AFP şi AP.
Imediat după aprobarea măsurii, care a trecut de camera superioară a Congresului cu 74 de voturi pentru şi 26 împotrivă, aceasta a fost trimisă spre promulgare preşedintelui american, Barack Obama.
Acesta urmează să facă declaraţii la scurt timp după vot.
Camera Reprezentanţilor americani a adoptat luni acordul pentru ridicarea plafonului de îndatorare, încheiat duminică seara între Casa Albă şi şefii parlamentari.
SUA risca să intre în incapacitate de plată în cazul în care majorarea plafonului datoriei, care a ajuns la 14.294 miliarde de dolari, nu era aprobată în termenul stabilit de Trezorerie, adică până marţi la miezul nopţii (miercuri, 04h00 GMT).
Barack Obama: Doar primul pas
Preşedintele american Barack Obama a declarat că legea adoptată de Congres pentru a împiedica intrarea în incapacitate de plată nu este decât primul pasul în a garanta că SUA trăiesc din propriile resurse, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Liderul de la Casa Albă a precizat că membrii Congresului trebuie să găsească o abordare echilibrată pentru reducerea deficitului, care să includă ajustări ale planurilor privind asigurările de sănătate şi reformarea codului fiscal astfel încă cei cu venituri ridicate să plătească mai mult.
Preşedintele le-a mai cerut congresmenilor să ia măsuri pentru stimularea economiei şi crearea de locuri de muncă. ‘Trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru ca economia să crească’, a afirmat el.
Obama a adăugat că incertitudinea declanşată de dezbaterea privind plafonul de îndatorare a fost un impediment pentru mediul de afaceri, dar şi că recuperarea economică a fost încetinită de probleme neprevăzute precum cutremurul din Japonia.
Declaraţiile lui Obama au fost făcut într-o conferinţă de presă la scurt timp după ce Senatul a adoptat legea care majorează plafonul de îndatorare şi previne astfel intrarea în incapacitate de plată care s-ar fi putut dovedi catastrofală. Camera reprezentanţilor adoptase legea luni.
Casa Albă a precizat că Obama va promulga legea imediat ce va ajunge la el.