Tim Cook, CEO-ul Apple, va fi cel care va prezenta noul iPhone 5, aşa cum a scris recent Capital. Apple a trimis jurnaliştilor invitaţiile la evenimentul de pe 4 octombrie, iar acestea conţin mesajul "Let’s talk iPhone"/ "Haideţi să vorbim iPhone".
La scurt timp de la trimiterea invitaţiilor, acţiunile Apple au crescut cu 2,94 dolari pe bursa Nasdaq. O singură acţiune costă, la ora actuală, 406 dolari.
Despre noul telefon mobil de la Apple se presupune că va avea un procesor A5, memorie RAM de 1 GB, cameră foto de 8 megapixeli şi un cip care va permite ca acesta să funcţioneze, atât în reţelele GSM, cât şi în cele CDMA.
Samsung, al doilea cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, va încerca să blocheze vânzările de terminale iPhone 5 în Europa, potrivit presei internaţionale.
Sursa: Bloomberg