Reprezentanţii FMI, Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale vor susţine vineri o conferinţă de presă, în care vor prezenta concluziile preliminare ale evaluării acordului. Conferinţa va avea loc la biroul FMI din strada Halelor nr 7, la orele 14:00. UPDATE: Banii de la FMI nu mai vin Potrivit agenţiilor de ştiri, Fondul va anunţa amânarea tranşei a treia, din cauză că guvernul nu şi-a îndeplinit angajamentele. Ţinta de deficit bugetar de 7,3% va fi depăşită din cauza
Reprezentanţii FMI, Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale vor susţine vineri o conferinţă de presă, în care vor prezenta concluziile preliminare ale evaluării acordului. Conferinţa va avea loc la biroul FMI din strada Halelor nr 7, la orele 14:00.
UPDATE: Banii de la FMI nu mai vin
Potrivit agenţiilor de ştiri, Fondul va anunţa amânarea tranşei a treia, din cauză că guvernul nu şi-a îndeplinit angajamentele. Ţinta de deficit bugetar de 7,3% va fi depăşită din cauza întârzierilor în aplicarea legii reformei administraţiei publice, iar partidele nu au adoptat bugetul pe 2010. Potrivit calculelor Fondului, deficitul bugetar pentru 2009 va fi de 7,8%, peste ţinta convenită.
De ce pleacă Fondul mai devreme
Iniţial, runda de consultări era programată până pe 9 noiembrie. Reprezentantul FMI în România, Jeffrey Franks a declarat, înainte de începerea negocierilor că principala aşteptare a Fondului era „existenţa unui acord politic larg” pentru bugetul pe 2010.
În prezent, partidele sunt mai preocupate însă de consultările cu preşedintele Traian Băsescu, în vedere desemnării unui nou premier, decât de discuţiile cu finanaţatorii externi. Azi, la ora 11, reprezentanţii partidelor sunt convocaţi din nou la Cotroceni
În condiţiile în care Parlamentul a respins guvernul lui Croitoru, iar guvernul interimar nu poate avea iniţiativă legislativă, proiectul legii bugetului nu poate ajunge în Parlament, iar România riscă să nu poată îndeplini una din cele mai importante condiţii pentru eliberarea celei de-a treia tranşe din acord.
Fără împrumuturile externe, finanţarea cheltuielilor statului de la sfârşitul anului – inclusiv plata pensiilor şi salariilor – este pusă sub semnul întrebării.