Sub 6 milioane de polițe de asigurare RCA erau valide, în România, la finalul lunii iunie, arată datele consultate de capital.ro. 

În același timp, relevă cifrele făcute publice de autorități, numărul vehiculelor înmatriculate pe teritoriul țării se apropie de 8 milioane, ceea ce înseamnă că 2 milioane de vehicule circulă fără RCA. 

Mai concret, dacă unul dintre aceste vehicule provoacă o daună, lucru care se întâmplă destul de des, persoana afectată nu va fi despăgubită de o firmă de asigurare. 

Datele consultate de capital.ro, arată că daunele plătite de Fondul pentru Victimele Străzii (FPVS)tocmai în contul acelor șoferi care au fost implicați în accidente fără să aibă RCA s-au apropiat de 40 de milioane de lei anul trecut. 
Atenție, însă, FPVS, astăzi direcție în cadrul Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR) nu despăgubește în orice situație, ceea ce înseamnă că daunele provocate de cei fără RCA sunt, în realitate, cu mult mai mari. 

Cum îți poți recupera o parte din pagubă

În România, toate firmele de asigurare  care vând RCA cotizează la Fondul pentru Victimele Străzii. De anul trecut, acest fond este parte din Biroul Asigurătorilor Auto din România(BAAR), mai cunoscut ca Biroul Carte Verde. 

FPVS a fost construit ca să despăgubească acele persoane care suferă prejudicii în urma unor accidente provocate de maşini care nu au RCA sau care rămân neidentificate. 

Atenţie, însă, dacă autorul rămâne neidentificat, aşa cum  este cazul, de exemplu,  în situaţia în care găseşti maşina lovită în parcare, FPVS nu plăteşte daune decât dacă la mijloc sunt şi vătămări corporale sau decese.

Daunele materiale, adică pagubele provocate maşinii, nu vor fi achitate de Fond decât dacă victima necesită mai mult de 60 de zile de spitalizare şi doar cu o franşiză de 500 de euro, după cum explică reprezentanţii Direcţiei.

Cu alte cuvinte, eşti despăgubit pentru maşină doar dacă există răniţi care stau mai mult de 60 de zile în spital şi doar dacă costul reparaţiei depăşeşte 500 de euro. Chiar şi în aceste situaţii, din dauna plătită fondul va scădea 500 de euro, adică franşiza prevăzută de lege şi suportată de păgubit. 

Pe de altă parte, dacă autorul accidentului este identificat şi se constată că nu are RCA, deşi legea îl obliga să aibă, atunci FPVS plăteşte integral dauna.