Comisia Europeana a cerut SUA eliminarea vizelor de călătorie pentru statele membre ale Uniunii Europene, printre care și România. Cetăţenii din cinci state membre UE – România, Bulgaria, Republica Cipru, Croaţia şi Polonia – au nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite.
“Comisia Europeană a intensificat contactele cu Washingtonul pentru a se ajunge la reciprocitate deplină în exceptarea de la obligativitatea vizelor, dat fiind că Statele Unite încă menţin vizele obligatorii pentru cetăţenii a cinci state membre ale UE, inclusiv România, a anunţat miercuri executivul comunitar”, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. ”În ultimele 12 luni s-au intensificat contactele cu SUA, atât la nivel politic, cât şi tehnic. Comisia Europeană a continuat să solicite Statelor Unite să coopereze în mai mare măsură cu cele cinci state membre afectate (…) pentru a avansa către deplina reciprocitate”, a spus la o conferinţă de presă comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos. Această chestiune a fost abordată ”la toate reuniunile oficiale între UE şi SUA”, ultima fiind desfăşurată în noiembrie, a adăugat comisarul european. El a asigurat că executivul comunitar va continua să colaboreze cu SUA, în coordonare cu cele cinci state membre ale UE ai căror cetăţeni încă au nevoie de vize pentru SUA, respectiv Bulgaria, Cipru, Croaţia, Polonia şi România, şi că va continua să sprijine aceste ţări.
Comisarul Avramopoulos a subliniat că obţinerea deplinei reciprocităţi în materie de vize pentru toate statele membre ale UE este ”prioritatea maximă” a Bruxellesului. ”Experienţa recentă demonstrează că dialogul diplomatic constant dă rezultate pozitive şi ne aşteptăm la această abordare de asemenea în relaţia cu SUA”, a mai menţionat el. Executivul comunitar a reafirmat că ar fi ”contraproductivă” o reintroducere temporară a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii americani, aşa cum cum solicită Parlamentul European să se răspundă ca urmare a lipsei progreselor în negocierile cu SUA.