Geithner spune că, la sfârşitul lunii iulie 2012, în timpul unei călătorii în Europa, a vizitat insula Sylt din Marea Nordului pentru o întâlnire cu omologul său german.
'Mulţi în Europa cred că ieşirea grecilor din zona euro este o strategie posibilă şi de dorit', îl citează Geithner pe Schauble.
Ministrul german presupunea că, odată cu ieşirea Greciei din zona euro, Germania ar putea sprijini financiar Europa şi poporul german nu ar considera această asistenţă ca pe o 'scoatere din mlaştină' a grecilor.
Schauble mai credea că, după ieşirea Greciei din zona euro, Europa ar fi luat mult mai multe măsuri de protejare a economiei sale. El voia să sacrifice Grecia pentru a intimida Europa, concluzionează ziarul elen, citat de RIA Novosti.
În aceeaşi ordine de idei, Geithner a criticat programul de salvare pentru Grecia, caracterizând pachetul iniţial acordat în februarie 2010 ca pe unul 'absurd de zgârcit'.
Potrivit acestuia, pachetul final de 110 miliarde de euro convenit cu FMI şi UE, deşi trebuia să fie suficient pentru a satisface obligaţiile Greciei timp de doi ani, a fost subminat de măsurile de austeritate draconice.
Sursa: Agerpres