Ministerul Finanţelor Publice a fost înregistrat în calitatea de acţionar al Rompetrol Rafinare (RRC) cu o participaţie de 44,7% din titlurile companiei, conform datelor de la Depozitarul Central. Acţiunile, în număr total de 19.715.009.053, au ajuns la statul român ca urmare a unei majorări de capital realizate de RRC în contul neachitării către stat a unei datorii de 571 milioane de euro, din care kazahii de la Rompetrol au achitat doar 57 milioane de euro, adică atât cât să le asigure că statul nu va redeveni acţionar majoritar la RRC.
Istoria recuperării datoriei statului de la Rompetrol durează de câţiva ani. Reprezentanţii grupului Rompetrol, compania KazMunaiGaz, au anunţat în vara acestui an că datoria către statul român, în valoare de 571 milioane de euro, a fost stinsă definitiv. Mai mult, kazahii au precizat că au început deja discuţiile cu Guvernul României pentru a prelua pachetul de 44,69% care îi revine statului, la preţul pieţei.
Înregistrarea Ministerului Finanţelor Publice (MFP) în acţionariatul Rompetrol Rafinare a fost făcută în grabă, după ce Tribunalul Constanţa a dat câştig de cauză grupului Rompetrol. Surse oficiale din cadrul MFP ne-au declarat la acea dată că decizia Tribunalului Constanţa, prima instanţă în acest caz, a fost deja contestată, conform legii.
“Statul nu este acţionar la Rompetrol Rafinare. Noi am contestat decizia primei instanţe. Nu avem doar un proces cu Rompetrol, avem mult mai multe", ne-au declarat sursele în luna iulie, după ce Tribunalul Constanţa a dat câştig de cauză grupului Rompetrol.
Demersul celor de la Rompetrol, care prin această manevră vor să nu mai achite statului datoria de 514 milioane de euro, nu este contestat de sursele citate. Acestea spun că, cel mai probabil, o sentinţă definitivă şi irevocabilă în acest caz nu va da decât Curtea Supremă de Casaţie şi Justiţie. "Noi vom merge mai departe cu procesul. O decizie finală nu cred că vom avea mai devreme de un an de zile. Probabil vom ajunge până la Curtea Supremă", au adăugat sursele în iulie 2011.
Dacă anul trecut, până la termenul scadenţei (30 septembrie) pentru obligaţiunile emise de statul român în 2003, Rompetrol Rafinare nu efectua nicio plată în contul acestei datorii, statul roman ar fi devenit acţionarul majoritar al companiei.
"Statul român nu-şi poate permite să vândă o creanţă de 514 milioane de euro la jumătate", a explicat Blejnar.
Acesta a reamintit că oferta pe care reprezentanţii Rompetrol au făcut-o statului român a fost ca acesta să devină acţionar în cadrul companiei şi să răscumpere acţiunile la valoarea de piaţă, ceea ce înseamnă că suma recuperată va fi mai mică decât creanţa.
Ce poate face acum statul român?
Întrucât fapta a fost deja împlinită, Ministerul Finanţelor Publice nu are la dispoziţie prea multe soluţii. Începând de astăzi acţiunile pe care statul român, prin MFP, le deţine la RRC pot fi vândute prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti. Dacă e să ne raportăm la ultimul preţ de pe BVB, de 0,048 lei/titlu, statul ar putea obţine din vânzarea întregului pachet abia 946,3 milioane de lei (218,5 milioane de euro). Reprezentanţii companiei Rompetrol ne-au declarat că ei au făcut numeroase propuneri oficialilor MFP referitoare la această problemă, însă fără niciun succes până acum. Una dintre propuneri viza chiar şi livrararea de carburanţi pentru instituţiile statului, mai ales către Poliţia Română, care aşa cum a relatat în repetate ori presa centrală şi cea locală rămâne fără carburanţi.
O altă propunere a celor de la Rompetrol viza achiziţia pachetului de acţiuni la preţul de pe bursă. O a treia propunere viza plata în rate a “datoriei”, idee susţinută chiar şi de preşedintele Traian Băsescu, care în urmă cu un an, după o vizită întreprinsă în Kazahstan, a cerut oficialilor de la Finanţe să pregătească şi să finalizeze această problemă.
Mai mult,