Comisarul european pentru noile tehnologii, Neelie Kroes, a denunţat cu tărie în noaptea de joi spre vineri anunţul blocării de către Turcia a accesului la Twitter, informează AFP.
'Interdicţia asupra Twitter în Turcia este neîntemeiată, inutilă şi laşă', a declarat comisarul european. 'Poporul turc şi comunitatea internaţională văd în acest lucru o cenzură', a adăugat ea, alegând să reacţioneze exact pe contul său de Twitter.
Primul ministru turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat joi că va interzice Twitter după publicarea pe reţelele sociale a unor înregistrări ale convorbirilor telefonice care îl implică într-un scandal de corupţie.
'Vom suprima Twitter. Nu-mi pasă de ce ar spune comunitatea internaţională', a strigat el în faţa a mii de susţinători la un miting electoral cu opt zile înaintea scrutinului municipal din 30 martie.
La începutul acestei luni, şeful guvernului islamic-conservator a ameninţat deja să interzică YouTube şi Facebook.
SURSA: AGERPRES