Curtea Constituţională a României (CCR) a validat, joi, rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
În urma scrutinului, Klaus Iohannis a obţinut un nou mandat la Cotroceni.
Hotărârea CCR a fost citită de preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, într-o şedinţă solemnă.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat în cadrul ceremoniei că votul pe care i l-au acordat românii reprezintă pentru el o mare responsabilitate.
„Votul pe care mi l-au acordat românii pentru un nou mandat de preşedinte al României reprezintă pentru mine o onoare deosebită şi în acelaşi timp o mare responsabilitate. (…) Primul meu mandat de preşedinte a fost unul plin de provocări. Timp de 5 ani am rămas permanent conectat la problemele reale ale societăţii”, a spus Iohannis, la ceremonia de la CCR.
Biroul Electoral Central a anunţat joi rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Astfel, Klaus Iohannis a obţinut 66,09% din numărul de voturi valabil exprimate, iar Viorica Dăncilă – 33,91%.
Iohannis a continuat să atace PSD în discursul său chiar dacă nu a pronunțat în clar numele acestora. Președintele a punctat de asemenea, faptul că românii au sancționat la vot pe „cei care au girat asaltul asupra independenței justiției”.
„România este un stat de drept, iar românii sunt o națiune cu reflexe profund democratice, astfel că cei care au girat asaltul asupra independenței justiției au primit cea mai severă și legitimă sancțiune prin votul oamenilor. Este cel mai puternic semnal că toți decidenții politici și instituționali trebuie să își asume ca inalienabile principiile că nimeni nu este mai presus de lege și cel al colaborării loiale între autoritățile publice.
Dezvoltarea societății noastre nu este despre persoane sau funcții, ci despre datoria de a face bine țării noastre, contribuind direct la progresul României, învestiți fiind cu încrederea românilor. Și sunt convins că, pe temelia valorilor democratice pe care le-am apărat în toți acești ani, vom construi România puternică și prosperă, și normală pe care ne-o dorim.”, a mai spus Klaus Iohannis.