Îmi amintisem să iau şi celălalt document necesar CEO-ului? Nu, nu-mi amintisem – iar cuvântul cu „f“ mi-a ieşit din gură ca un fel de strănut, intens practicat.
După mulţi ani într-o redacţie, cuvântul respectiv îmi era mai familiar (şi-l spusesem mai des) decât „salut“ sau „la revedere“. Înainte de a-mi da seama, şeful s-a aplecat spre mine, m-a privit în ochi şi mi-a spus direct: „Peter, nu folosim cuvântul ăsta aici“. Printr-un mesaj simplu, am învăţat una dintre cele mai clare lecţii. Bineînţeles că avea dreptate, iar în următorii 12 ani, n-am auzit niciodată acel cuvânt folosit în bancă. Consideraţi asta mentorat. Ori învăţătură. Ori leadership. Sunt diferite în practică, însă toate conţin un adevăr fundamental cu privire la fiinţa umană. Învăţăm prin puterea exemplului, copiem prin contemplare şi răspundem la aşteptările celorlalţi.
Pare simplu. Să ne purtăm aşa cum am dori să se poarte ceilalţi. Sună naiv, dar gândiţi-vă că toată compania voastră ar fi plină de oameni care s-ar comporta la fel ca voi. Sau familia. Înţelegeţi ce vreau să spun. Nu este vorba despre moralitate. Este vorba despre afaceri. Un comportament bun la nivel de top duce la mărirea productivităţii muncitorilor, la servicii mai bune, la clienţi mai mulţi, vânzări şi profit mai mari. Şefii care se poartă urât pot într-adevăr să aibă succes. Dar cei care inspiră pe alţii ajung mai rapid la succes.
Cu tristeţe, am văzut şefi blânzi transformându-se în şefi mai mari şi mai nerăbdători, cu temperamentul şi expresiile amplificate. Am văzut cum o tânără domnişoară, pusă să lucreze pentru un astfel de şef, l-a copiat întru totul, lătrând apoi ordine şi ridicând vocea ca să-şi afirme autoritatea. Prea des, se pare, şefii nu înţeleg legătura. Mulţi cred că un comportament prost arată putere. Din experienţa mea, adevărata putere n-are a face cu asta, ci cu a fi expert în business, a fi perfecţionist în practică şi a cere imposibilul de la angajaţii tăi – toate în timp ce eşti temperat, raţional, calm şi punctual.
«Asta e România!» mi s-a spus. Ei bine, chestiunea nu este culturală. A fi român nu schimbă cu nimic lucrurile. Am văzut angajaţi inspiraţi de un management bun. Dar am auzit şi numeroase plângeri cu privire la lipsa de modele puternice. Deci există şi capacitatea, există şi nevoia. Adevărul e că n-ai nevoie de un program special pentru a începe să-i inspiri pe alţii. N-ai nevoie de profesori sau de traineri pentru a-i îndemna pe alţii spre succes.
E o abilitate pe care o ştim cu toţii, pentru că am crescut copii. Faptele noastre îi formează, nu ceea ce le spunem. Bineînţeles, angajaţii nu sunt copii (deşi se pare că unii dintre şefi pot fi), însă lecţia este aceeaşi. Nu este copilăresc să ai nevoie de exemple ca să înveţi. Este uman. Şi nu e nicio diferenţă culturală în natura umană.
PETER FRANK, consultant
E posibil mentoratul în România?
4 mai 2012, 10:14
Ultima modificare în 4 mai 2012, 13:14
Acum 16 ani, când făceam tranziţia de la a scrie despre bănci la a lucra într-o bancă, mă îndreptam în grabă spre biroul CEO-ului pentru a-i duce un discurs când, la jumătatea drumului, m-a oprit şeful meu.
Etichete:
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Piaţa muncii nu e liberă. Să o ajutăm cu noi constrângeri!
- O alternativă la impozitarea averilor
- Capitalism de succes la Beijing
- Deși îmi iubesc țara, statul mă urăște
- Obama și viitorul politicii externe americane
- Cum devin românii eurosceptici? Avantaje și dezavantaje în Uniunea Europeană
- Pro sau contra taxei de autostradă
- S-a stricat ceva. Reparăm sau aruncăm?
- Reţeta pentru sănătate
- De ce o taxă pe tranzacţiile financiare?