Canicula face prăpăd în Europa! Potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), un val de căldură va lovi zona mediteraneană, temperaturile maxime depășind 40 de grade Celsius. În Spania, de exemplu, mercurul din termometre a urcat deja până la 60 de grade Celsius.
Spania, Italia și Grecia vor fi lovite de un val de aer fierbinte
Din nefericire, Spania, Italia și Grecia vor fi lovite de un val de aer fierbinte în următoarele două săptămâni din cauza unui ciclon care provine din Sahara, denumit „Cerberus”, ce va face ca temperaturile maxime să depășească 40 de grade Celsius.
În prezent, 13 dintre cele 17 comunităţi autonome spaniole au fost plasate în stare de risc de caniculă puternică, iar altele au fost plasate în risc extrem. Potrivit BFMTV, temperatura la sol a atins 60 de grade Celsius în Spania.
În Grecia, mercurul din termometre depășește 40 de grade Celsius, iar în zilele următoare va fi și mai cald. În Italia, temperaturile maxime ar putea atinge 48 de grade Celsius (Sicilia şi Sardinia). Zece oraşe, inclusiv Roma şi Florenţa, au fost deja plasate în alertă de caniculă. În acest context, prețurile unui șezlong la umbră au crescut enorm, ajungând și până la 150 de euro.
Din acest motiv, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a emis avertizări de călătorie atât pentru Grecia, cât și pentru Italia și Spania.
Valul de aer fierbinte va ajunge și în România. Cum va fi vremea în zilele următoare?
Acest val de aer fierbinte din Africa, descris de specialiști drept o cupolă de căldură, va ajunge și în România. Directorul ANM Elena Mateescu a spus la ce ar trebui să ne așteptăm în zilele următoare.
„Până în data de 16 iulie, la sfârșitul acestei săptămâni, vorbim de o extindere în ceea ce privește posibilitatea ca vremea să fie în continuare caniculară, cu valori de temperaturi care să se situeze la scara întregii țări între 38, chiar până la 40 de grade în sudul Câmpiei Române și în sudul Banatului.
Nu în ultimul rând nopțile vor fi și ele tropicale deoarece temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 18 până la 22 de grade și ceea ce este de remarcat, faptul că valul de căldură va persista și săptămâna următoare.
Așadar, este un episod de lungă durată, care va impune o atenție în ceea ce privește monitorizarea și cu siguranță mâine dimineață vom actualiza această alertă”, a declarat, miercuri, Elena Mateescu, relatează Antena 3 CNN.