Mykhailo Podolyak, şeful echipei ucrainene de negocieri cu Rusia, a acordat un amplu interviu pentru Antena 3, în care a dat detalii despre o nouă întâlnire între preşedintele Ucrainei şi Putin. El a susținut că linia frontului ucrainean acoperă circa 700 de km pe întreg teritoriul Ucrainei. Acesta a explicat că în acest moment, tactica Rusiei este de a aduce cât mai multe pagube infrastructurii civile și cetățenilor obișnuiți.

Potrivit acestuia, războiul se va încheia doar atunci când trupele rusești vor părăsi complet teritoriul Ucrainei.

„Referitor la negocieri, la momentul de față înțelegem că putem ajunge la înțelegeri constructive, referitoare la încetarea imediată a focului, evacuarea tuturor trupelor de pe teritoriul Ucrainei, și semnarea unei componente politice care să ne permită trasarea cu exactitate a intereselor noastre, punând în paranteze interesele Federației Ruse”, a spus Mykhailo Podolyak.

Kievenii vor muri pe străzi, în timp ce europenii vor urmări în direct războiul la tv

El a susținut că acest război din centrul Europei, inițiat de Federația Rusă, a demonstrat că în Europa nu există un proces de securitate colectivă, orice țară putând cădea victimă atacului inițiat de un vecin agresiv.

„Nimeni nu va părăsi Kievul, Kievul nu va fi cucerit, este imposibil, aici ucrainenii, kievenii, vor muri pe străzile orașului lor, în timp ce europenii vor sta în fața televizorului și vor urmări în direct războiul.”, a ținut să arate şeful echipei ucrainene de negocieri cu Rusia.

El a transmis și un mesaj către liderii europeni, susținând că ar fi fost bine ca aceștia să fie lideri până la capăt, să fie la fel cu președintele Zelenski, căruia nu-i este frică să-și asume responsabilitatea.

Adevărul despre negocierile dintre ucrainieni și ruși

El a spus că în acest moment negocierile se desfășoară la un nivel mult mai constructiv, apreciind că se va ajunge la un anumit compromis.

„După 17 zile de lupte grele, Federația Rusă înțelege foarte bine că starea armatei sale este diferită semnificativ de starea armatei ucrainene: Ucraina abordează în mod profesionist luptele, spre deosebire de armata rusă care este mult supraapreciată. Rusia domină în special în aer, prin atacurile aeriene cu rachete și cu bombardiere direcționate asupra civililor, are un avantaj tactic, generând crize umanitare în multe zone. D.p.d.v. al luptelor, armata rusă nu poate fi comparată în nici un caz cu armata ucraineană”, a arătat Mykhailo Podolyak.

Săptămâna următoare s-ar putea ajunge la negocieri directe între cei doi președinți

Întrebat când crede că ar putea avea loc o întâlnire directă între Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, acesta a arătat că săptămâna următoare sau peste două săptămâni, s-ar putea ajunge la negocieri directe între cei doi președinți. 

„Pentru că, vă spun sincer, nu văd ca Federația Rusă să aibă resurse care să-i permită să facă față situației mai mult decât termenul pe care vi l-am spus. Nu zic că e bine sau rău, spun doar că obiectiv vorbind, este de dorit ca Federația Rusă să înceapă negocieri obiective în decursul acestui termen, de 1-2 săptămâni, și cred că și Federația Rusă a înțeles asta.

Nu avem încă un loc concret, sunt câteva locații pe care le avem în vedere. Discutăm toate aceste locații, nu numai din punctul de vedere al securității, ci și al simbolismului, pentru că foarte multe țări își doresc să intermedieze, în sensul bun al cuvântului, aceste negocieri, dorindu-și cu sinceritate oprirea acestui război, pentru că înțeleg reala amenințare la adresa securității globale. Deci, rezolvăm totodată și aspectele logistice, însă mai importantă decât logistica întâlnirii este conținutul acesteia. Dorim ca la întâlnire să fie discutate problemele de actualitate și să fie atinse reale și importante estimări, care să țină cont în primul rând de interesele Ucrainei, pentru că Ucraina este țara care suferă cel mai mult din cauza invaziei militare directe”, a punctat acesta.

Mesaj categoric către liderii europeni

În opinia sa, pachetul mare de sancțiuni distruge semnificativ economia Rusiei, făcând acest lucru rapid, distrugere care va continua.

„Prima problemă ar fi aceea că, din păcate, liderii europeni refuză de multe ori să-și asume responsabilitatea, se distanțează față de orice criză, lasă să se înțeleagă că nu este o criză majoră. Acest război din centrul Europei, inițiat de Federația Rusă, a demonstrat că în Europa nu există un proces de securitate colectivă, orice țară putând cădea victimă atacului inițiat de un vecin agresiv. Asta în primul rând”, a spus el.

În al doilea rând, el a apreciat că trebuie regândite formatele, care să permită Europei să se apare mult mai adecvat împotriva oricărei încercări, intruziuni din exterior de a distruge integritatea teritorială sau de a uzurpa o parte din teritoriu. Un al treilea aspect are legătură cu componența militară – în special NATO – care este evident că necesită revizuire.

Noi suntem Ucraina, pentru noi nu există expresia ”să fugim de pe câmpul de luptă”

„În prezent, nu există o alianță militară la fel ca NATO din punctul de vedere al unui răspuns eficient, fulgerător la orice agresiune din partea unor țări, precum Federația Rusă. Și, în final, cel mai important aspect: Federația Rusă este o țară care nu vinde dezvoltare, evoluție civilizată, nu vinde realizări, nu vinde tehnologii care să permită ridicarea nivelului de trai din țară. Federația Rusă vinde doar expansiune, doar militarism ca fundament al politicii externe. Pentru ei existența oricărei țări vecine reprezintă un potențial poligon pentru invazie. Iar unul din obiectivele Federației Ruse în privința Ucrainei a constat în divizarea teritorială a țării, care să poată genera o migrație în masă în Europa a cetățenilor noștri. Deci, cu alte cuvinte, trebuia să fie o mare, mare catastrofă socială”, a spus acesta.

El a avertizat că ucrainenii vor muri pe străzile orașului lor, în timp ce europenii vor sta în fața televizorului și vor urmări în direct războiul.

„Noi suntem Ucraina, pentru noi nu există expresia ”să fugim de pe câmpul de luptă”. Vom lupta până la capăt pentru propria libertate, este important să se înțeleagă acest lucru. Federația Rusă înțelege deja că Ucraina este un alt fel de țară”, a precizat Mykhailo Podolyak.