E total indecent! Bomba nopții despre pensiile din România! Anunțul făcut în direct la TV

Sursă: INQUAM Photos, Octav Ganea

Vești cumplite pentru pensionari. Anunțul a fost făcut de un lider politic cu greutate. Este vorba chiar de fostul premier, Victor Ponta. Acesta a vorbit despre situația în care se află cei cu pensii mici, despre creșterea pensiilor dar și de ce îi așteaptă pe români la iarnă.

„Celor cu pensii mari le dăm foarte mulţi bani, celor cu pensii mici le dăm mai puțin”

Fostul premier, Victor Ponta, a avut o intervenție, în direct la România TV, unde a analizat situația în care se află toți românii. Un accent deosebit a fost pus pe situația pensionarilor. El a apreciat că, în condițiile în care absolut toate produsele și serviciile s-au scumpit semnificativ, acestora le va fi greu să se descurce. În opinia sa, nimeni nu va protesta.

„Or să mai pună oamenii o haină pe ei şi asta e”, a comentat Victor Ponta.

„Are rost să le spui pensionarilor că le dai 5-10% în plus la pensie în condițiile în care întreţinerea s-a dublat, mâncarea costă de patru ori mai mult, medicamentele s-au triplat? E indecent! În ţara în care primul ministru are o pensie mai mare decât salariul. Deci celor cu pensii mari le dăm foarte mulţi bani, celor cu pensii mici le dăm mai puțin. Asta nu e o gândire logică, socială, economică”, a apreciat fostul premier.

Ponta susține că subiectul economie nu contează în România

El a vorbit și despre perspectivele economice ale României. Ponta nu este de părere că avem şanse să ieşim din criză, dimpotrivă, ci dimpotrivă, ne vom adânci. El a susținut că măsuri aberante precum mărirea taxelor şi a TVA-ului la microîntreprinderi nu vor face decât să îngroape economia României.

„România e atipică pentru că aici subiectul economie nu contează. Eu am realizat acest lucru în pandemie. Toată lumea zicea: să luăm măsuri, ce facem în pandemie – nu începuse încă războiul dn Ucraina – la noi nu era nimeni interesat de economie. Acum la fel, dacă va uitați la declarațiile preşedintelui, ale premierului din ultimele două luni, nu e nicio declaraţie despre ce facem cu inflaţia. A zis dl Iohannis că inflaţia e din cauza lui Puțin. Ce facem cu economia, cu investitorii, cu producătorii români? Păi să ajutăm Ucraina.

Probabil nu e un subiect pentru alegătorii români. În SUA, primul subiect este preţul la carburanţi, al doilea subiect este preţul la şcoli, al treilea subiect salariile şi inflaţia. La noi nu există subiectul ăsta, economia, şi probabil că nu-i interesează pe alegători, nu votează”, a spus Ponta.

Guvernul nu a găsit soluții

El a amintit că primul lucru pe care l-a făcut actuala guvernare a fost să mărească taxele la microîntreprinderi, adică la firmele româneşti.

„Nu s-au luat de multinaționale, de bănci, care fac profituri uriaşe în perioada asta. N-au găsit alte soluţii, au zis: hai să mai mărim taxe şi TVA la firmele mici. Firme mici care unele se vor închide, altele vor face evaziune fiscală pe care nu o făceau la cât erau taxele. România e singură țară care nu are o politică economică. Eu nu știu cine ia deciziile economice, dl. Iohannis este profesor de fizică, dl Ciucă ește militar, n-are nimeni o politică economică în România. Oamenii nu votează pe subiectul economie, oamenii votează pe aceleaşi prostii, să dăm jos ciumă roşie, să luptăm cu corupţii să aducem niște corupți mai mari dar să fie ai noștri. Dacă nu e un subiect pentru electorat, în niciun caz nu e un subiect pentru cei care conduc”, a punctat Ponta.