E zi de doliu! S-a stins campioana care a pus România pe harta lumii: „Un mare, mare Om, a plecat”

doliu, deces, romania

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu în România! Țara noastră a mai pierdut un campion olimpic de talie mondială. Comunitatea sportivă din România și nu numai este în doliu de la aflarea cumplitei vești.

Canotoarea Ecaterina Oancia a murit

Comunitatea sportivă din România este în doliu, după ce s-a aflat că Ecaterina Oancia, multipă campioană olimpică şi mondială la canotaj, a murit. S-a stins din viață la onorabila vârstă de 70 de ani.

Născută la data de 25 martie 1954, la Sângeorgiu de Pădure, judeţul Mureş, ea a scris istorie în sportul românesc, alături de care a rămas chiar şi după retragerea din activitatea competiţională, fiind o antrenoare pasionată şi un arbitru respectat.

Cei care au iubit-o n-o vor uita curând

Cei care i-au admirat performanțele sportive și i-au îndrăgit personalitatea nu o vor uita prea curând…

„Acum cateva ore am auzit ca doamna Ecaterina Oancia a părăsit această lume, pentru mine personal este o durere imensa , deoarece este printre putinele persoane care au fost alături de mine (la propriu), in calatoria mea către München. O sa îmi rămână in minte primirea doamnei Cati si a domnului Ion Oancia Fcd in marea familie a dinamovistilor, nu o sa uit cum mi-a cusut basicile pline de apa si masa pregatita cu atâta suflet si bucurie ca poate fi alături de mine. Singura mea alinare este ca am reușit sa ajung la dansa acum doua luni sa ii mulțumesc si sa o revad, ma cuprinde o emotie puternica greu de asternut in slove Drum lin intr-o barca plina de flori iar vaslasi ingeri sa va fie”, a scris un român pe rețelele sociale.

„Am primit in seara asta o veste cumplită. Ecaterina Oancia – campioană olimpică la canotaj, cârmăciță, triplă campioană mondială și un mare, mare Om, a plecat la cele veșnice. Nu imi vine să cred că prietena mea dragă nu mai e, că nu o să mai ne auzim la telefon și nu o să ne mai intâlnim să stăm la povești ca fetele”, a mărturisit o româncă.

„Drum lin către îngeri dna Ecaterina Oancia!!! Nu mi vine să cred nici acum …!!! Veți rămâne în amintirea noastră! Sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care v au cunoscut!!!”, a scris altcineva.

„Odihna veșnică! / Dumnezeu să o ierte! Condoleanțe familiei! / Dumnezeu sa o odihnească. / Veșnică pomenire / Imi pare rau ca a plecat dintre noi”, au scris alți români pe rețelele sociale.

Despre Ecaterina Oancia

Potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ecaterina Oancia (Iane, după căsătorie) a practicat canotajul pe postul de cârmaci, la cluburile bucureștene Voința și Dinamo. De-a lungul timpului, a câștigat 25 de titluri de campioană națională cu diverse echipaje.

În cei 16 ani de activitate competițională în cadrul lotului național, ea a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, unde a cucerit trei medalii: Los Angeles (1984) – medalia de aur la 4x+, Seul (1988) – medalia de argint la 8+ și medalia de bronz la 4+. Ea a participat la șapte ediții ale campionatelor mondiale, unde a cucerit trei titluri mondiale: Copenhaga (1987) la 4+ și 8+, Bled (1989) la 8+.

În trecut, a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului.

SURSA FOTO: www.cosr.ro
SURSA FOTO: www.cosr.ro
SURSA FOTO: www.cosr.ro