easyJet a finalizat achiziţia GB Airways

easyJet plc („easyJet”) a anunţat că achiziţionarea GB Airways Limited (“GB Airways”) de la fostul proprietar Bland Group Limited, de către subsidiara sa easyJet Airline Company Limited, a fost finalizată cu succes, ca urmare a emiterii aprobărilor finale privind reglementarea demersului, la 18 ianuarie. Achiziţia a fost finalizată conform planificării elaborate în luna octombrie 2007, atunci când a fost anunţată intenţia de achiziţionare a companie

easyJet plc („easyJet”) a anunţat că achiziţionarea GB Airways Limited (“GB Airways”) de la fostul proprietar Bland Group Limited, de către subsidiara sa easyJet Airline Company Limited, a fost finalizată cu succes, ca urmare a emiterii aprobărilor finale privind reglementarea demersului, la 18 ianuarie.

Achiziţia a fost finalizată conform planificării elaborate în luna octombrie 2007, atunci când a fost anunţată intenţia de achiziţionare a companiei. Suma plătită de easyJet pentru această tranzacţie este de 103,5 milioane de lire sterline cash, din care 11,5 milioane de lire sterline se află într-un cont escrow.

Achiziţionarea GB Airways întăreşte poziţia easyJet de lider în Marea Britanie pe segmentul transportatorilor pe distanţe scurte, unde compania operează aproximativ 18% din locurile disponibile. easyJet are acum posibilitatea de a pune la dispoziţia clienţilor săi un număr mai mare de rute, la ore extrem de convenabile, cu origine pe două importante aeroporturi britanice – London Gatwick şi Manchester. Din acest moment, easyJet va transporta mai mulţi pasageri de pe aeroportul Gatwick decât orice alt transportator aerian şi, prin achiziţionarea GB Airways, easyJet va opera pentru prima oară de pe aeroportul Manchester.

Integrarea GB Airways în cadrul easyJet decurge foarte bine – noile rute sunt deja oferite spre vânzare prin intermediul site-ului www.easyJet.com şi deja au fost puse la punct planuri care să asigure trecerea fără dificultăţi a GB Airways la Certificatul de Operatori Aerieni easyJet. Ca parte a procesului de integrare, se vor înregistra beneficii şi în segmentele de asigurări, manipulare la sol, proprietate asupra aeronavelor şi venituri suplimentare; în plus, pe termen mediu, easyJet va putea să genereze beneficii suplimentare ca o consecinţă a achiziţiei, prin optimizarea reţelei sale.

 Pe parcursul acestui an financiar, cu excepţia costurilor excepţionale de aproximativ 12 milioane de lire sterline, achiziţia va conduce la creşterea rezultatelor financiare.

Nu au existat schimbări semnificative care să afecteze punctele conţinute în anunţurile companiei din 25 octombrie 2007 sau din 18 ianuarie 2008, şi nici un fel de altă chestiune semnificativă nu a apărut în acea perioadă, care să necesite a fi menţionată în anunţurile precedente.

Data: 1 februarie 2008

Sursa: easyJet