Declarația războinică a lui Ecclestone, care a anunțat că ar putea da în judecată FIA, are la bază intenția federației de a obliga echipele participante în F1 să își echipeze mașinile cu motoare V6, mai puțin puternice decât actualele V8, dar „mai ecologice”.
De fapt, nu atât propulsoarele par a fi miza, cât suntetul acestora. „Noul motor nu are legătură cu Formula 1. Nu sună deloc ca un motor de F1”, a declarat Ecclestone care a adăugat că promotorii curselor consideră că noile motoare (V6) vor scoate din peisaj exact ceea ce oamenii caută la Formula1: farmecul curselor și sunetul motoarelor. „Prin urmare, ei (n.n. – promotorii) nu vor putea vinde biletele și, apoi, nu ne vor putea plăti pe noi. Aceștia au contract cu noi și, dacă nu îl vor putea onora pentru că nu vând biletele, nu le vom putea menține”, a menționat Ecclestone. Conform șefului companiei Delta Topco, deținătoarea drepturilor de promovare a F1, pentru a putea susține toate cursele „este posibil să dăm în judecată FIA”.
Acuzele lui Ecclestone au la bază un anunț al promotorilor curselor de la Monaco și Silverstone care par a fi gata să renunțe la organizarea Marilor Premii de Formula 1 preferând să susțină competiția rivală nord-americană IndyCar. Bineînțeles însă că banii sunt principala problemă, iar în Formula 1, aceștia nu sunt deloc puțini. Conform unui raport al Formula Money, Formula 1 a avut anul trecut un profit net de 137,1 milioane de dolari. Asta după plata echipelor care a însumat 658 mil. USD. Principala sursă de venit a Formula 1 este reprezentată de tarifele de găzduire a unei curse, plătite de organizatori și guverne, care s-au ridicat anul trecut la 567,5 mil. USD.
Ecclestone amenință FIA cu un proces „răsunător”. Miza, 137 mil USD
17 august 2011, 08:55
Ultima modificare în 17 august 2011, 11:55
Sunetul profund al motoarelor V8, amplasate sub caroseria actualelor monosturi de Formula 1, pare să fi devenit motiv de scandal între Bernie Ecclestone, a cărui firmă deține drepturile de promovare a „Marelui Circ” pentru 100 de ani, și Federația Internațională de Automobilism (FIA).
Etichete: bani,
bernie ecclestone,
formula 1,
monaco
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook