Ce înseamnă, de fapt, echinocțiu de primăvară
Dacă o luăm etimologic, este destul de ușor să ne dăm seama ce înseamnă echinocțiu. „Echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”, „noctis” – „noapte”.
Concret, echinocțiu reprezintă momentul în care ziua devine egală cu noaptea.
Soarele, în mişcarea sa anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocţiului, se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Din acest proces reies echinocțiul de primăvară și cel de toamnă.
În volumul ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu, echinocțiul de primăvară este denumit în termeni populari „Târ Înainte”.
Motivul pentru care echinocțiul de primăvară nu are loc la aceeași dată în fiecare an este inegalitatea dintre anul calendaristic și anul tropic.
Cum te influențează echinocțiul de primăvară
Mai mulți astrologi sunt de părere că în ziua echinocțiului de primăvară aduce un echilibru atât la nivelul naturii exterioare cât și la nivelul naturii interioare.
Mai exact, atunci când energiile diurne sunt în echilibru cu energiile nocturne, când energiile spirituale sunt în echilibru cu energiile telurice, atunci când puterea consumată de sistemul energetic uman este în perfect balans cu energia atrasă de acesta în interiorul său, atunci este pace.
Tradiții și obiceiuri pentru echinocțiul de primăvară
În această zi începe noul an agrar, iar copiii bat ritualic pământul cu beţele sau ciomegele, alungând frigul: „Intră frig şi ieşi căldură/ Să se facă vreme bună/ Pe la noi pe bătătură”.
Tradiţiile spirituale ale Echinocţiului de primăvară spun că orice formă de evoluţie are trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. La toate acestea se adaugă şi momentul de apogeu a ceea ce s-a creat.
Astfel, echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal. Cultul soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei.
Totuşi, după convertirea la creştinism, ritualurile pentru echinocţiul de primăvară au suferit o transmutaţie, chiar dacă s-au păstrat în subconştientul colectiv. Focuri se aprindeau în vechime, pentru a arde iarnă şi a renaşte, prin căldură, spiritul primăverii. Obiceiul a fost asimilat în creştinismul românesc sub formă Focurilor Sfinţilor. Se crede că focurile şi rugăciunile sfinţilor ajută la depăşirea momentului crucial al echinocţiului, înclinând favorabil echilibrul dintre lumina şi întuneric. Se marchează astfel în chip ritualic un fenomen astronomic obişnuit, dar care da direcţia pentru activităţi omeneşti specifice.
Cu prilejul echinocţiului se sărbătoreşte şi pornirea plugului, moment consacrat în mai toate culturile lumii, indiferent de religie.
