Echipa de fotbaliști din Qatar au fost eliminați de la Cupa Mondială de fotbal după ce Olanda și Ecuador au încheiat meciul la egalitate. Țara gazdă a pierdut primele două meciuri, însă mai are de jucat încă unul, fără miză, cu echipa din Olanda. Astfel, Qatar a devenit, vineri, 25 noiembrie, prima echipă eliminată de la CM 2022, după ce colegele din Grupa A, Olanda și Ecuador, au remizat cu scorul 1-1.
Olanda și Ecuador au obținut fiecare câte patru puncte, iar Senegal are doar trei. Astfel Qatar a rămas fără niciun punct după ce a pierdut meciul de deschidere cu 2-0 în fața Ecuadorului. Ulterior, echipa din Qatar a fost învinsă cu 3-1 de Senegal. Asiaticii nu se pot califica, indiferent ce se va întâmpla în ultimul lor meci de marți,29 noiembrie, împotriva olandezilor.
Cupa Mondială din Qatar a generat mai multe controverse cu privire la decizia FIFA. Decizia se referă la faptul că toţi cei care poartă banderola curcubeu riscă să primească avertisment, iar naționalele europene renunță la simbolul protestului.
Grupările naționale care erau gata să-și arate sprijinul pentru comunitatea Lgbtq+ au decis să se supună apelurilor amabile ale FIFA. După câteva zile de solicitări oficiale și ezitări neoficiale, clarificarea nu a întârziat să apară. Federaţia susține campania One Love, care aduce pe terenurile de fotbal mesajul unei societăți incluzive, însă reiterează că banderola căpitanului face parte din ţinuta de meci și deci, trebuie folosite cele aprobate.
În semn de mare deschidere, la designul clasic au fost adăugate câteva fraze universale cu un hashtag aferent precum #savetheplanet. Pentru sferturile de finală se poate folosi și sloganul #nodiscrimination, dar One Love, nu. Au urmat apoi discuțiile private în marile hoteluri și federațiile au primit mesajul: cine decide să poarte banderola încalcă regulamentul și în consecință poate primi un avertisment.
Cele șapte țări care s-au definit activiști au decis că nu le convine. Și este dreptul lor, deoarece începerea unui Campionat Mondial cu un cartonaș galben în primul minut pune în pericol participarea la meciurile care contează. În plus, naționalele se află aici pentru a juca, dar dacă asta ar fi fost starea de spirit, ar fi fost mai bine să se evite proclamațiile.