Patinoarul construit de Ion Țiriac la Otopeni le găzduiește la fiecare antrenament, iar ele, fetițele din echipa „Simona Halep”, încearcă să urmeze cu atenție și, mai ales, cu ambiție, sfaturile antrenorului George Iustinian, fost mare hocheist al României, participant la două ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă.
Anunțată încă din vara anului trecut de Ion Țiriac, echipa „Simona Halep” a început să învețe tainele hocheiulul în urmă cu un an. De atunci, în fiecare săptămână fetițele fac câte 4-5 antrenamente în fiecare săptămână și chiar au participat, în aprilie, la primul lor campionat. Alături de această grupare formată exclusiv din fetițe, la Cupa Primăverii au participat și echipele Dedeman, Telekom, Skoda și Allianz, toate formate din copii sub 10 ani. De asemenea, în luna iunie, copii au participat la turneul Simona Halep Challenge.
Adevărat exemplu de ambiţie, de voinţă şi de disciplină, fetițele din echipa patronată de Simona Halep așteaptă noi colegi de antrenament și, eventual, campionat. Sâmbătă, 13 octombrie, la Patinoarul Țiriac – Telekom Arena va avea loc o nouă selecție destinată copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani.