Sport nobil, asociat inițial caselor regale și anturajului lor, iar ulterior, celor din pătura superioară a populației, echitația câștigă adepți de la an la an, deşi costurile unui astfel de hobby nu sunt deloc de neglijat. Din spusele celor cu afaceri legate de acest sport, un weekend adună, în medie, 30-40 de amatori, în timp ce zilele lucrătoare câștigă doar jumătate dintre aceștia. Din statisticile cluburilor de echitație, clientul tipic al acestora este tânăr (25-35 de ani), are venituri medii și este de sex feminin. Abandonând statisticile, menționăm că echitația nu este pentru toată lumea, chiar dacă nu are limită de vârstă și se poate practica la fel de bine la patru ani ca și la 60.

Teoretic, un amator are nevoie, în medie, de zece ședințe pentru a reuși să se țină în șa, să conducă un cal și să se plimbe în afara manejului (în pădure, pe câmp). Practic, de la individ la individ, lecțiile de echitație se pot transforma în călărie de agrement fără instructor, un an, cu antrenament o dată pe săptămână. „Sunt oameni care, după o oră pe săptămână, timp de un an de zile, pot face galop. Scopul primelor lecții este acela de a învăța cum se conduce un cal, pentru ca, ulterior, să ieșim pe câmp“, explică Aurel Liță, unul dintre proprietarii clubului Nana Farmville.

Investiții de milioane de euro

Liţă a investit, alături de un prieten, 50.000 de euro în clubul de echitație din apropierea Bucureștiului și și-a ales drept clienți doar începători – manageri, corporatiști, studenți. În prezent, aceştia au devenit obișnuiți ai clubului de pe Olteniței, chiar dacă sunt câțiva care vin de la Târgoviște pentru a călări la Nana Farmville. Au dus vorba, așa încât companiile au început să fie deschise la ideea unui teambuilding sau a unor evenimente corportatiste în prezența cailor.
Este, de altfel, trendul care tran­sfor­mă echitația în afacere. „Dezvoltarea serviciilor pentru evenimente corporate este o activitate pe care clubul a început-o deja, dar care are potențial pentru o dezvoltare mult mai importantă“, spune Ozana Moraru, proprietara clubului Equestria din Tâncăbești. Medici de profesie, dar mari iubitori de echitație, Ozana Moraru și soțul său au lansat oficial clubul în 2010, în urma unei investiții de 4,5 milioane de euro. „Am început această afacere din pasiune. Echitaţia este un sport nobil, iar în România nu este apreciat la adevărata sa valoare, de aceea ne dorim să insuflăm clienților dragostea de cai și călărie“, spune Ozana Moraru. Equestria se întinde pe o suprafață de 2,5 hectare – din care un hectar îl reprezintă construcția clubului la sol – și este singura bază hipică din România amenajată la standarde impuse de Federația Ecvestră Internațională, după cum susține aceasta. În scurt timp, a ajuns la 200 de clienți fideli anual.

Tot la nord de București, la Mogo­șoaia, pasiunea pentru cai a familiei Dulugeac s-a concretizat în ridicarea Academiei Ecvestre, întinsă pe 16.000 de metri pătrați. A fost nevoie de două milioane de euro, bani investiți în timp, pentru împlinirea acestui vis. Azi, la baza din Mogoșoaia învață să călărească și copii, și adulți. Provin din diferite categorii sociale pentru că, așa cum spune Ana-Maria Dulugeac, „persoanele care au venituri de aproximativ 2.000 de lei pe lună și au pasiunea asta, tot riscă o dată, de două ori să meargă la echitație“. Clubul a fost deschis în 2000, dar caii aparțin familiei Dulugeac de la începutul anilor ’90, mulți dintre aceștia fiind de rasă. „Pentru agrement, se solicită cai fără rasă, pentru că se poate lucra cu ei“, spune Ana-Maria Dulugeac.

Costurile unei ore de echitație la Academia Ecvestră Mogoșoaia pornesc de la 50 de lei ședința cu ponei și pot ajunge la 150-200 de lei pentru ședințele de performanță, sărituri sau ture de turism ecvestru.

CLUB EQUESTRIA

Locaţie: Clubul este situat la 17 ki­lo­me­tri de București, la Tâncăbești
Dotări: Dispunde de 50 de boxe pentru cai, 40 dintre ele având şi acces direct în padocuri exterioare individuale. Are manejurile acoperite. Există și un manej mai mic, re­zer­vat începătorilor şi lucrului la coardă. Ambele au instalaţie de ilu­minat, putând fi folosite şi după lăsarea întunericului. Clubul are tribune pentru 200 de spectatori în manejul principal și un magazin pentru echipament de călărie. Mai există un hotel și o cafenea.
Tarife: Lecția individuală, de 30-60 de minute, cu antrenor, costă 60-110 lei. La abonamentele de zece ședințe, se primește cea de-a 11-a gratuit.

CLUB NANA FARMVILLE

Locaţie: Clubul se află la ieșirea din București, pe Șoseaua Olteniței, mai exact în comuna Nana.
Dotări: Clubul reprezintă o investiție de 50.000 de euro. Manejul nu este acoperit, iar clubul nu dispune de pensiune. Există doar un foișor pentru relaxare.
Menţiuni: Clubul este deschis doar sâmbăta și duminica, cu programări în prealabil. În timpul verii, este deschis și vinerea după-amiaza. Clubul are și o zonă de camping pentru cei care vor să-și petreacă weekendul la cort.
Tarife: Lecția de 60 de minute costă 80 de lei. Există și lecții de jumătate de oră pentru copii, prețul acestora fiind de 50 de lei. Abonamentele de patru ședințe costă 280 de lei, iar cele de opt ședințe, 480 de lei. Ședințele trebuie efectuate în interval de o lună de la data primei lecții. În perioada de iarnă se foloște nocturna.

Prețul unei perechi de pantaloni pentru echitație pornește de la 100 de lei, al jambierelor, de la 200 de lei, iar pentru tocă, de la 300 de lei. Un echipament complet poate costa și 1.000 de euro