'Pentru a rezolva problema exodului românilor din mediul rural, trebuie să rezolvăm problemele satului românesc. Agricultura este domeniul cel mai important în mediul rural, dar în acest sector s-au rezolvat mai multe probleme după aderarea în UE. Avem nevoie să pregătim specialişti care să lucreze în agricultură. Avem resursele financiare pentru asta. Dacă şi din punct de vedere legislativ lucrurile vor merge bine, vom avea în agricultură acea dezvoltare pe care ne-o dorim cu toţii. Cu cât agricultura va fi mai dezvoltată, cu atât vom avea mai puţini români care să îşi părăsească gospodăriile pentru a lucra în străinătate', a spus, joi, Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, prezent la summit-ul RBL.
Conform reprezentanţilor RBL, în prezent avem 2,5 milioane de emigranţi români care lucrează deja în străinătate.
"Dacă ne gândim că în ţară numărul mediu de persoane în câmpul muncii este de 5 milioane, înseamnă că avem un raport de doi la unu între forţa de muncă autohtonă care lucrează în România şi cea care lucrează în străinătate şi contribuie la PIB-ul acelor state. Recent, BNR a finalizat o analiză în care s-a studiat impactul pe care l-ar fi avut în PIB-ul României cei 2,5 milioane de emigranţi dacă ar fi lucrat pe domeniul lor de activitate în ţară. Plusul în PIB-ul României ar fi fost de 50 miliarde lei", spun reprezentanţii RBL.
Dintre cei care pleacă, 80% provin din mediul rural. Avem, în prezent, 2,7 milioane de gospodării care au însumat 5 milioane de hectare, adică 34% din suprafaţa totală agricolă a României. Din păcate, aceste suprafeţe sunt foarte dispersate.
Problema cea mare este că România nu are cadastru şi nici o perspectivă imediată de a-l avea, a mai punctat Daniel Constantin.
Romanian Business Leaders Summit se desfăşoară pe parcursul a două zile, în perioada 3 – 4 martie 2016, în Capitală. Evenimentul cuprinde şapte sesiuni plenare şi mai multe sesiuni speciale şi interactive.
SURSA: Agerpres