Dupa cele mai mediatizate evenimente ale acestui an atat de agitat, mineriadele din ianuarie-februarie si vizita intreprinsa de Papa Ioan Paul al II-lea in luna mai la Bucuresti, eclipsa a constituit subiectul celui mai amplu spectacol de televiziune transmis in direct in Romania ultimului deceniu. Cuvantul de ordine in toate institutiile de presa de mai sus a fost mobilizarea, la cote impresionante pe alocuri, dar inspiratia subiectelor alese cu acest prilej a diferit de la o televiziune la alt
Dupa cele mai mediatizate evenimente ale acestui an atat de agitat, mineriadele din ianuarie-februarie si vizita intreprinsa de Papa Ioan Paul al II-lea in luna mai la Bucuresti, eclipsa a constituit subiectul celui mai amplu spectacol de televiziune transmis in direct in Romania ultimului deceniu. Cuvantul de ordine in toate institutiile de presa de mai sus a fost mobilizarea, la cote impresionante pe alocuri, dar inspiratia subiectelor alese cu acest prilej a diferit de la o televiziune la alta.
Si asta s-a reflectat, asa cum era de asteptat, in cotele de audienta pe care le-au inregistrat. Dar pana acolo ar trebui subliniat faptul ca „manusa” concurentei a fost aruncata cu mai multa indrazneala ca oricand. Televiziunea publica a incercat sa rupa gura targului difuzand, in premiera pentru Romania, imagini ale eclipsei de soare transmise de pe statia orbitala ruseasca Mir.
In replica, Pro TV a apelat la reportaje in direct, realizate dintr-un elicopter (unde nu intotdeauna legaturile au functionat la parametrii proiectati), iar Antena 1 a „mobilizat” un Turbo Jet ce a urmarit eclipsa de la 10.000 metri altitudine.
Sute de profesionisti, numeroase care de televiziune (cate cinci la TVR si Antena 1, trei la Pro TV), zeci de camere video (cate 25 la TVR si Antena 1, 18 la Pro TV), ca si resursele statiilor locale, solicitate si ele la maximum, s-au alaturat vedetelor fiecarei televiziuni in parte.
Dupa eclipsa totala de soare din 1961 si prima aselenizare a unui reprezentant al Terrei, in 1969, date la care, pentru ea, concurenta inca nu se nascuse, „Prima televiziune din viata ta”, cum suna sloganul celor din Calea Dorobantilor, l-a „aruncat in lupta” de aceasta data pe Dumitru Prunariu, primul roman ce a zburat in cosmos. El a comentat imaginile de pe Mir si a incercat sa se achite cat mai bine de sarcinile sale inedite, „de gazda” a micului ecran. Pro TV a contracarat, propunandu-le telespectatorilor formula unui tandem, si el inedit, dar care s-a dovedit foarte bine ales: Cristian Tabara-Andrei Bacalu (cel care comentase pentru TVR evenimentele astronomice din 61 si 69, revenit special din Israel).
Cu „ajutorul” lui Janine, Antena 1 a depasit Pro TV
Reteta televiziunii conduse de Adrian Sarbu pentru Eclipsa 99, ce a inclus si cooptarea canalului Acasa, ca un veritabil program secund al celor din Pache Protopopescu; ca si transmisia fenomenului astronomic pe Internet, au lasat impresia, pentru minute bune in sir ca, intr-adevar, „eclipsa se vede cel mai bine de pe Pro TV”. In prima ora de transmisie a programului special, difuzat de televiziunile amintite, incepand cu ora 12.00, comentariile lui Bacalu si Tabara, carora li s-au alaturat, rand pe rand, cele ale reporterilor si trimisilor speciali de la Timisoara, Arad, Parang, Hunedoara, Ramnicu-Valcea, Bucuresti si Neptun, au situat Pro TV, potrivit unui sondaj realizat de AGB Data Research, pe primul loc in atentia telespectatorilor din Bucuresti, cu o cota medie de audienta, in intervalul orar 12.00 – 13.00, de 15,5%, fata de 12,3% la Antena 1 si 3,5% la TVR1.
O data cu difuzarea paradei speciale de moda Janine, din Piata Revolutiei, Pro TV a pierdut suprematia, in favoarea Antenei. Astfel, incepand cu ora 14.00, televiziunea condusa de Sorin Oancea nu a mai cedat primul loc in materie de audienta. Nu numai in timpul intervalului orar in care s-a produs faza de totalitate a eclipsei (14.00 – 14.15, in care Antena 1 a avut 18,8% fata de 7,8% la TVR si 5,8% la Pro TV), dar chiar si in timpul stirilor de seara, unde Observator si filmul comic cu Nae Lazarescu si Vasile Muraru de la Antena 1 au devansat Stirile Pro TV si editia speciala a Ministerului Comediei ce a stat sub semnul lui Dracula.
Turul de forta al Alessandrei Stoicescu, revenita de la stagiul de pregatire CNN, la Observatorul Eclipsei, a avut o priza mai buna la public, iar invitatii acesteia, printre care s-au numarat, de la distanta insusi presedintele tarii – ce a vorbit despre cum a invatat romanul ca urma scapa turma, si Ion Cristoiu, in studio, au facut casa buna cu reporterii Antenei 1 aflati si acolo unde ne-am fi asteptat mai putin.
Ziua cea mare a eclipsei a fost, pentru televiziunile in cauza, una cu tarife publicitare speciale, iar castigurile, sustin conducerile fiecareia dintre ele, au fost pe masura asteptarilor. Pro TV a abordat ziua cu tarife mai mari cam cu o suta de dolari in plus fata de o zi obisnuita: 400 USD pentru programul de dimineata, 700 USD pentru cel dintre 10.00 si 17.00, 4.000 USD pentru Stiri si 3.200 USD, pentru Ministerul Comediei. Antena 1 a preferat 800 USD pentru programul special al lui Teo si Mircea, fata de 250 intr-o zi normala, si 1.000 USD pentru programul normal. Seara, tarifele la Observator si film nu s-au modificat: 2.500 USD si 1.900 USD. Si TVR a practicat tarife speciale: 1.500 USD, intre 12.00 si 15.00, 3.000 USD la Jurnal si 2.500 USD, in timpul concertului lui Pavarotti. Costurile totale de productie ale programelor speciale au fost cunoscute la inceputul saptamanii, dupa inchiderea editiei..