In ziua evenimentului astronomic, calupul publicitar tv cu cea mai mare audienta in Bucuresti a fost inregistrat pe Antena 1, la ora 21,59. Studiul de audienta pus la dispozitie de compania AGB Data Research arata ca acest calup a durat 1’14″ (mai scurt decat eclipsa totala) si a avut o audienta de 17,1%. Studiul aceleiasi companii arata ca in programul special dedicat eclipsei, Antena 1 a detinut recordul de audienta al pauzelor publicitare la ora 13,52, cu un varf de audienta de 16,7%. Cel mai bun calup al Pro TV a fost cel difuzat in timpul eclipsei la ora 13,05. Acesta a avut o durata de 2’ 27’’ si a inregistrat o audienta de 15,5%.
Si de aceasta data, s-a dovedit slaba audienta a canalului TVR1 in Bucuresti. Cel mai tare calup publicitar difuzat pe acest post a atins 8,7 procente, la ora 14,23.
Dar audientele posturilor de televiziune pe 11 august a.c. au fost intoarse pe toate fetele. Nu mai insistam. Mai interesant ni se pare monitorizarea pe care a realizat-o compania asupra timpilor de publicitate difuzati de catre televiziuni. In grafic, „am decupat” intervalul orar 12,00-23,00. Monitorizarea s-a facut pe calupurile care au avut „coperte publicitare”. La acestea ne vom referi in continuare, pentru ca monitorizarea mai cuprinde separat si spoturi ale sponsorilor diferitelor programe tv.
Pe parcursul zilei, Prima TV a adunat 41 de pauze (break-uri) publicitare, insumand o ora si 47 de minute. Asta nu inseamna ca cei care au cumparat timpi de publicitate pe acest post au „atins” eficient publicul bucurestean. Audienta spoturilor de pe Prima TV n-a depasit sase procente. Cea mai buna audienta a unui break a fost in jurul orei 18,41, cand a atins 6,1 procente. Audienta medie a spoturilor pe Prima TV, pe intreaga zi, a atins 1,1%, fiind mai mica decat cea a calupurilor de pe Acasa TV (1,3%), dar devansand glorios audienta medie a publicitatii de pe Atomic TV (0,1%)
In ziua eclipsei, au fost difuzate 32 de break-uri la Pro TV, cu o durata de 45 de minute si avand o audienta medie in Bucuresti de 6,10%. Antena 1 a adunat 27 de break-uri, cu o durata totala de 55 de minute, si o audienta medie de 6%. Cele doua televiziuni comerciale au mers cap la cap, atat pe lumina, cat si pe intuneric.