O eclipsă parțială de lună, vizibilă și din România, va avea loc marți seara. Eclipsa parţială va începe la ora 20:01 GMT, 22:01 ora României şi va atinge faza maximă la ora 21:30 GMT, 23:30, ora Bucureștiului. Spectacolul astronomic se va încheia la ora 22:59 GMT, 0:59, ora României.
Eclipsa va putea fi observată cu ochiul liber, fără să existe vreun pericol pentru vedere, aşa cum se întâmplă în cazul eclipselor de Soare. Cei care au la dispoziţie instrumente precum binoclul, luneta sau telescopul pot admira mai bine fenomenul, cu condiţia unui cer senin.
Momentul va putea fi imortalizat cu ajutorul unui aparat de fotografiat, dacă este folosit şi un trepied, recomandă astronomii.
”Eclipsa va fi vizibilă în Africa, o mare parte din Europa şi din Asia, din partea estică a Americii de Sud şi partea vestică a Australiei”, a precizat Societatea Astronomică Regală – RAS, cu sediul la Londra, într-un comunicat.
O eclipsă de Lună are loc atunci când Soarele, Pământul şi Luna sunt aliniate, iar satelitul nostru natural se află în umbra Pământului. Marţi, doar o porţiune din Lună se va afla în umbra Pământului, iar eclipsa va fi doar parţială. ”Circa 60% din suprafaţa vizibilă a Lunii va fi acoperită de umbră”, a precizat RAS.