Eclipsă de Soare, chiar de Sfânta Parascheva
Eclipsă de Soare de Sfânta Parascheva! Pe data de 14 octombrie, urmează să aibă loc un fenomen astronomic spectaculos. Mai exact, Luna va acoperi 91% din suprafața soarelui, iar atunci se va observa „inelul de foc”.
Pe 14 octombrie, va avea loc o eclipsă de soare inelară. Atunci, Luna va trece în fața Soarelui și îl va acoperi. Acest fenomen astronomic va avea loc în aceeași zi în care este sărbătorită Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Eclipsa de Soare inelară are loc atunci când Soarele și Luna sunt aliniate perfect cu Pământul. În acele momente, din Soare se mai vede doar marginile, ca un inel ce înconjoară luna.
Nu va fi o eclipsă totală, întrucât Luna va acoperi Soarele în proporție de 91%. Astfel, se va crea efectul de „inel de foc”.
Fenomenul astronomic va dura aproximativ trei ore și va fi vizibil din zone precum America de Nord, America de Sud, estul Oceanului Pacific şi vestul Oceanului Atlantic.
Următoarea eclipsă totală de Soare, care va putea fi văzută și din România, va avea loc pe 3 septembrie 2081. Până atunci însă, se vor mai produce câteva eclipse inelare.
Pelerinajul la Sfânta Parascheva începe pe 7 octombrie
Eclipsa inelară se Soare va avea loc în aceeași zi în care creștinii ortodocși o prăznuiesc pe sfânta Parascheva. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) au transmis joi, pe 27 septembrie, că pelerinajul religios la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe sâmbătă dimineaţă, 7 octombrie. În cadrul tradiționalei procesiuni, racla cu sfintele moaște vor fi scoase Catedrala Mitropolitană din Iași și va fi depusă în baldachinul special amenajat. Acolo, va rămâne până pe data de 15 octombrie.
Anul acesta, alături moaștele Ocrotitoarei Moldovei, vor fi aduse, de asemenea, sfintele moaşte ale Sfântului Andrei Criteanul, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta).
Potrivit reprezentanților MMB, ”o motivaţie importantă pentru alegerea acestui Sfânt supranumit «exarhul cântăreţilor bisericeşti» a fost conferită de faptul că 2023 este declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti (psalţi).”
Autoritățile se așteaptă ca anul acesta, zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară să vină la Iaşi pentru a se închina la sfintele moaşte.
Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe data de 17 octombrie începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Pietonalul Ştefan cel Mare, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Aceasta va putea fi urmărită însă și de la distanță. Primăria Municipiului Iași va amplasa câteva ecrane de mari dimensiuni în câteva locații.
Programul complet al pelerinajului îl puteți vedea aici.