Acest lucru poate ajuta la rezolvarea uneia dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă în prezent omenirea: inversarea distrugerii mediului Planetei.

„Ceea ce vrem să facem acum, deocamdată la scară regională, este să realizăm o evaluare, un audit dacă vreți, a stării în care se află mediul”, a declarat  Ken Henry, potrivit Abc Australia.

„Acum am demonstrat că se poate face și că există un interes major din partea oamenilor de pe piețele financiare pentru a vedea dacă este posibil să se comercializeze aceste date, de exemplu sub forma unui credit pentru biodiversitate. Se pare că există posibilitatea de a face acest lucru”, a mai spus oficialul australian.

Sistemul de management al resurselor din Australia

Australia este împărțită în 54 de regiuni de management al resurselor naturale (NRM-uri). Este vorba de o combinație de organizații guvernamentale și neguvernamentale (ONG-uri) care realizează proiecte pe teren, menite să îmbunătățească mediul. Multe au existat de la mijlocul anilor 90, iar originile lor pot fi urmărite în activitatea de îngrijire a terenurilor din anii 1980. Toate au fost recunoscute ca organizații regionale NRM de către guvernul federal ca parte a Natural Heritage Trust și a programelor succesive, inclusiv a programului național de îngrijire a terenurilor.

Ce face  acest sistem național de contabilitate

Dr. Henry a spus că acest ”cont de mediu” este important dintr-un motiv anume. Practic, acesta creează un set de date de referință privind mediul din acea regiune, care va permite oamenilor de știință să urmărească schimbările în sănătatea mediului, în timp real,  pentru a observa dacă se degradează sau se îmbunătățesc. Acest lucru va pune bazele pentru crearea de noi piețe, care ar urma să acorde o valoare financiară îmbunătățirii condițiilor de mediu. De asemenea, asta înseamnă că afacerile vor fi stimulate să înceapă să investească sume mari de bani în proiecte care îmbunătățesc mediul.

„Când luați în considerare rapoartele privind starea mediului, care se publică de obicei o dată la cinci ani, observați cât de insuficiente sunt datele pe care se bazează autorii acestor rapoarte”, subliniază el.

Vechiul model de afaceri, cu maximizarea profitului, a fost un eșec

Dr. Henry a spus că lumea a parcurs un drum lung în ultimele decenii, deoarece preocuparea pentru mediu nu se limitează la oamenii care trăiesc la „marginea” societății. În opinia sa, lumea își dă seama din ce în ce mai mult că vechiul model de afaceri, cu maximizarea profitului și care contribuie la distrugerea mediului, a fost un eșec îngrozitor.

„Avem tot mai mulți consumatori care spun din ce în ce mai des: „De ce v-aș cumpăra produsele, având în vedere daunele pe care le-ați provocat mediului natural?”, a mai spus el.