Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 4,1% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.
În perioada primelor nouă luni, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2012, cu 2,7%, atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier.
Pentru anul în curs, BERD anticipează un avans al PIB de 2,2%, faţă de estimarea de 1,4% din mai, se arată într-un raport al BERD privind perspectivele economice ale ţărilor în care operează.
Prognoza BERD pentru evoluţia economiei României anul următor este mai optimistă decât aşteptările Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional.
Astfel, Comisia Europeană (CE) a estimat, săptămâna trecută, că economia României va creşte cu 2,1% anul viitor şi cu 2,4% în 2015, cu o contribuţie mai semnificativă din partea cererii interne.
FMI estimează pentru România, în 2014, o creştere a PIB de 2,2%, nivel anticipat şi pentru acest an, dar se aşteaptă ca evoluţia să fie influenţată decisiv de cererea internă, cu accent pe investiţii, nu pe exporturi, ca în prezent.
Economia a crescut cu 1,6% în trimestrul al treilea
14 noiembrie 2013, 10:00
Ultima modificare în 14 noiembrie 2013, 12:00
Conform primelor estimări, Produsul Intern Brut în trimestrul III 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,6% comparativ cu trimestrul II 2013 (date ajustate sezonier).
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Afacerea românească cu profit dublu la export
- Se caută ”manager privat” pentru RATB. 100 de autobuze Mercedes ”trase pe dreapta”
- Un IMM românesc a obţinut o finanţare UE de jumătate de milion de euro, cu care va fabrica textile medicale antibacteriene
- Așa arată cea mai scumpă stradă din lume
- (P) Cât de mari sunt redevențele din Proiectul Roșia Montană?
- (P) De ce se foloseşte cianura în minerit
- Avioane testate cu… cenușă
- Firmele cu peste 50 de salariaţi trebuie să încheie contracte de energie pe piaţa liberă până la finele anului
- Indicele rezidenţial Eurobank arată stabilitate la preţurile locuinţelor
- (P) Metalele rare de la Roşia Montană: există sau nu există?