Economia americană a înregistrat, în ultimul trimestru al anului trecut, o performanţă mai bună decât se estima, în pofida închiderii serviciilor administrative în luna octombrie, datorită consumului gospodăriilor, investiţiilor companiilor şi exporturilor, arată o primă estimare publicată joi de Departamentul Comerţului al SUA.
Conform primelor cifre, PIB-ul SUA a înregistrat, în perioada octombrie-decembrie 2013, o creştere anuală de 3,2%, peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 3%. Chiar dacă este vorba de o încetinire faţă de creşterea anuală de 4,1% înregistrată în perioada iulie-septembrie 2013, creşterea economiei americane în trimestrul patru a fost peste aşteptări având în vedere minusul de 0,3% provocat de închiderea parţială a serviciilor administrative în luna octombrie şi contribuţia mai mică a stocurilor companiilor.
Datele privind evoluţia PIB-ului vin la o zi după ce Rezerva Federală a anunţat că 'ritmul de creştere a activităţii economice a accelerat în ultimele trimestre'. De asemenea, Fed a anunţat miercuri seară o nouă reducere cu 10 miliarde de dolari a achiziţiilor sale lunare de obligaţiuni.
Potrivit Departamentului Comerţului, cheltuielile de consum au fost principalul motor care a stat la baza creşterii economice în trimestrul patru, fiind responsabile pentru 2,26 puncte procentuale din creşterea PIB, dar au existat şi contribuţii venite din partea altor segmente ale economiei precum comerţul sau investiţiile companiilor. În perioada octombrie-decembrie 2013, cheltuielile de consum (responsabile pentru aproximativ 70% din economia americană) au crescut cu 3,3% în ritm anual, cel mai puternic avans înregistrat după 2010, după ce în trimestrul al treilea al anului trecut au crescut cu 2%.
De asemenea, economia americană a profitat în ultimele trei luni de pe urma creşterii exporturilor şi a scăderii importurilor de produse petroliere, care au condus la reducerea deficitului balanţei comerciale.
În schimb, cheltuielile Guvernului au înregistrat o contracţie de 4,9%, în condiţiile în care Guvernul federal a fost închis timp de 16 zile în luna octombrie. Departamentul Comerţului a estimat că închiderea Guvernului a şters 0,3% din creşterea PIB-ului.
Stocurile companiilor nu au avut decât o contribuţie de 0,42 puncte procentuale la creşterea economică din ultimul trimestru, după o contribuţie de 1,67% în trimestrul precedent.
Economia americană, prima economie a lumii a înregistrat o creştere de 4,1% în trimestrul al treilea al anului trecut, după un avans de 2,5% în trimestrul al doilea şi un avans de doar 1,1% în primele trei luni.
Departamentul Comerţului va da publicităţii o a doua estimare privind evoluţia PIB-ului în ultimul trimestru al anului trecut pe data de 28 februarie.Agerpres