Conform celor mai recente cifre, PIB-ul SUA a înregistrat în perioada iulie-septembrie 2013 o creştere anuală de 4,1%, faţă de o creştere de 3,6% cât s-a prognozat la începutul acestei luni. Aceste estimări oficiale sunt superioare estimărilor analiştilor, care mizau pe o creştere de 3,6%. Este vorba de cel mai puternic ritm de creştere înregistrat de economia americană în ultimii doi ani.
Creşterea accelerată înregistrată în trimestrul al treilea de prima economie a lumii vine după o creştere de 2,5% în trimestrul al doilea şi un avans de doar 1,1% în primele trei luni.
Departamentul Comerţului a precizat că revizuirea se datorează în mare parte cheltuielilor de consum (responsabile pentru aproximativ 70% din economia americană) care au urcat cu 2%, în loc de 1,4% conform estimărilor anterioare. Graţie acestei creşteri consumul a fost responsabil pentru 1,36 puncte procentuale din creşterea înregistrată în trimestrul al treilea.
De asemenea, companiile au investit mai puternic decât se estima iniţial, investiţiile non-rezidenţiale fiind revizuite până la o creştere de 4,8% (faţă de 3,5% conform estimării precedente) în timp ce investiţiile în software şi produse similare au crescut cu 5,8%, în loc de estimarea anterioară care miza pe o creştere de 1,7%. Acumularea stocurilor companiilor a adăugat 1,67 puncte procentuale la creşterea economică.
Ca urmare a îmbunătăţirii situaţiei economiei americane, Rezerva Federală a decis miercuri să-şi reducă ritmul achiziţiilor lunare de active, cu 10 miliarde de dolari până la 75 de miliarde de dolari, adăugând că dobânda sa cheie va rămâne la un nivel scăzut mai mult decât anticipa anterior.
Prima estimare privind evoluţia economiei americane în ultimul trimestru al acestui an ar urma să fie publicată pe data de 30 ianuarie. AGERPRES