O carte din 2016, „The Rise and Fall of American Growth”, scrisă de economistul Robert Gordon, e considerată una a „pesimismului tehnologic”, arată o analiză din NationalInterest.
Dar, în opinia economistului, progresul tehnologic și inovația, după cum s-au reflectat în creșterea productivității, nu vor încetini.
Vor continua în același ritm, așa cum au făcut-o timp de zeci de ani. De asemenea, spune el, moartea creșterii economice rapide este cauzată de diverse „vânturi care bat din față” și nu de tehnologie.
Acești factori nu numai că vor încetini creșterea PIB-ului pe cap de locuitor, dar o mare parte din această creștere va fi capturată de gospodăriile mai bogate. De aceea, inegalitatea este unul dintre „vânturile care bat din față” menționate de Gordon.
O altă constrângere, potrivit economistului, este demografia. Explozia demografică „baby-boom” e pe terminate, în condițiile în care americanii fac mai puțini copii. În anii 70, creșterea forței de muncă a fost extrem de rapidă, mai ales în cazul femeilor care intrau pe piața muncii.
„În anii 70, doar creșterea forței de muncă a contribuit cu 2,7 puncte procentuale la creșterea PIB, ceea ce înseamnă că, chiar dacă creșterea productivității ar fi fost zero, economia s-ar fi extins la 2,7%”, arată o analiză din 2018. „De la acel vârf, creșterea forței de muncă a început să scadă substanțial.
După cum arată prognozele pentru 2025, creșterea forței de muncă ar putea să rămână blocată la 0,5% în următorul deceniu”. Asta înseamnă că, în absența unei creșteri a productivității, creșterea lentă a forței de muncă va fi un factor de limitare a vitezei economice a SUA.
America nu e singura națiune cu o problemă demografică. O au și japonezii încă din anii 80. Iar economiștii indică acest declin ca factor declanșator al „deceniilor pierdute” de stagnare economică. Pentru că a existat o corelație între populația japoneză capabilă de muncă și activitatea economică.
Dar, în ciuda acestui declin al populației, numărul lucrătorilor a început să crească din nou, susține o analiză Goldman Sachs.
Care vine și cu câteva recomandări: „Întreprinderile trebuie să găsească înlocuitori pentru forța de muncă umană, utilizând agresiv automatizarea și investițiile digitale.În plus, băncile ar putea oferi sprijin substanțial pentru capitalul corporativ și alte activități relevante care vizează creșterea productivității ca răspuns la agravarea demografiei”.