Economia britanică a înregistrat în trimestrul doi din 2017 cel mai lent ritm de creştere din 2013, în timp ce Banca Angliei se pregăteşte să majoreze rata dobânzii pentru prima dată în ultimul deceniu.
A cincea economie mondială a urcat în ritm anual cu doar 1,5% în perioada aprilie-iunie 2017, cel mai lent ritm din ultimii patru ani şi în scădere faţă de un avans de 1,8% în primele trei luni din acest an. Anterior, Oficiul Naţional de Statistică (ONS) estimase o expansiune anuală a PIB-ul Regatului Unit de 1,7% în trimestrul doi din 2017 şi nici unul dintre economiştii intervievaţi de Reuters nu se aştepta la o revizuire atât de drastică.
În ritm trimestrial, economia britanică a înregistrat un avans de 0,3% în perioada aprilie-iunie 2017, un nivel similar cu cel previzionat de ONS luna trecută.
Conform Agerpres, nici datele pentru luna iulie nu sunt încurajatoare. Sectorul serviciilor, care reprezintă aproape 80% din PIB-ul Marii Britanii, a înregistrat un declin de 0,2% în iulie, a anunţat ONS.
Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei (BoE), a afirmat vineri că economia britanică este în grafic pentru ca banca centrală să înceapă într-o perioadă de timp relativ scurtă să majoreze rata dobânzii.
Majoritatea economiştilor se aşteaptă ca la şedinţa de politică monetară din 2 noiembrie Banca Angliei să majoreze costul creditului cu 25 de puncte de bază, de la 0,25% la 0,50%.