Economia Chinei, pusă în pericol de îmbătrânirea populației

China

SURSA FOTO: Dreamstime

Economia Chinei este pusă în pericol de îmbătrânirea populației. Acest fenomen amenință obiectivele cheie ale strategiei Beijingului privind stimularea consumului intern și reducerea datoriilor.

Îmbătrânirea populației pune în pericol economia Chinei

Potrivit specialiștilor, astfel, sunt amenințate perspectivele de creștere pe termen lung a economiei.

O rată record scăzută a natalității în 2023, combinată cu un val de decese provocate de COVID-19, a condus la o scădere a populației Chinei pentru al doilea an consecutiv, notează Reuters.

„Schimbarea structurii de vârstă a Chinei va încetini creșterea economică”, a explicat Xiujian Peng, cercetător la Centrul de Studii Politice (CoPS) de la Universitatea Victoria din Melbourne.

În decursul următorilor 10 ani, aproximativ 300 de milioane de chinezi vor intra în perioada de pensionare. Este o cifră echivalentă cu întreaga populație a Statelor Unite. Specialiștii anticipează că această situație va crea dezechilibre în bugetele de pensii din China.

Academia Chineză de Științe, o instituție guvernamentală, prognozează că sistemul de pensii va rămâne într-o situație financiară precară până în anul 2035.

O creștere economică din ce în ce mai lentă

Amintim că FMI a făcut o profeție alarmantă privind China. Kristalina Georgieva, directorul Fondului Monetar Internațional, a avertizat că țara trebuie să implementeze reforme structurale pentru a preveni o „încetinire semnificativă a ritmului de creștere economică”.

Georgieva a subliniat că China se confruntă cu provocări atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, vorbind despre aceste aspecte în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția, într-un interviu acordat CNBC.

Pe termen scurt, aceasta a menționat că sectorul imobiliar din China necesită abordarea urgentă a problemei datoriei publice locale ridicate.

Referitor la termenul mai lung, șefa FMI a evidențiat schimbările demografice și o „pierdere a încrederii”.

”În cele din urmă, ceea ce are nevoie China sunt reforme structurale pentru a continua să deschidă economia, pentru a echilibra mai mult modelul de creştere în raport cu consumul intern, adică să creeze mai multă încredere în oameni, astfel încât [ei] să nu economisească, ci să cheltuie mai mult”, a spus aceasta.

Georgieva a adăugat că ”toate acestea ar ajuta China să facă faţă la ceea ce anticipăm în absenţa reformelor, o scădere destul de semnificativă a ratelor de creştere economică”.

În anul 2023, economia Chinei a înregistrat o creștere moderată. Țara a fost afectată de problemele din sectorul imobiliar și de o scădere a exporturilor. Estimările investitorilor indică faptul că creșterea economică a țării a fost de aproximativ 5% în anul anterior. Mai multe puteți citi aici.