Producția industrială a Chinei a avut o creștere sub așteptări de 7,2% în luna noiembrie față de anul precedent, deși vânzările cu amănuntul au crescut la 11,7 la sută, învingând toate prognoze, a anunțat vineri Biroul Național de Statistică.
Investițiile, un motor important al activității economice, au crescut cu 15,8% în primele 11 luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în conformitate cu previziunile, dar s-au relaxat ușor.
Economiştii chestionaţi de Reuters estimaseră o creştere a producției industriale la 7,5%, iar a sectorul de retail la 11,5%. Investițiile pentru perioada ianuarie-noiembrie a fost prognozată pană la 15,8%.
Creşterea producţiei industriale în China s-a cifrat în octombrie la 7,7 la sută, în timp ce vânzările cu amănuntul s-au situat la 11,5 la sută, iar în perioada ianuarie-octombrie investițiile s-au situat la 15,9% față de aceeași perioadă a anului anterior.
Creșterea economică a Chinei a încetinit la 7,3 la sută în trimestrul al treilea, cel mai slab ritm de creştere de la începutul crizei financiare globale, în ciuda unei serii de măsuri de stimulare a economiei.
Banca Centrală a Chinei a surprins piețele globale prin reducerea ratelor dobânzilor pe 21 noiembrie, iar analiștii văd această relaxare ca fiind încercarea Beijingului de a evita riscul unei încetiniri economice şi mai clare.